Muchova e prima finalistă la Wimbledon! Cehoaica, victorie superbă cu Gauff în super tiebreak, după ce a salvat o minge de meci
Karolina Muchova este prima finalistă la Wimbledon 2026, după o victorie dramatică în fața lui Coco Gauff, scor 6-2, 1-6, 7-6 (10). Cehoaica a salvat o minge de meci și va disputa a doua finală de Grand Slam a carierei, după Roland Garros 2023.
Karolina Muchova - Coco Gauff - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
Karolina Muchova s-a calificat, joi, în prima finală de Wimbledon din carieră, după unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale ediției din 2026. Jucătoarea din Cehia a învins-o pe Coco Gauff, scor 6-2, 1-6, 7-6 (10), după două ore și jumătate de luptă și după ce a salvat o minge de meci în setul decisiv.
Succesul reprezintă o adevărată revanșă pentru Muchova, care pierduse primele șase confruntări directe cu americanca. Mai mult, aceasta este a doua victorie consecutivă obținută în fața lui Gauff și îi aduce calificarea în cea de-a doua finală de Grand Slam a carierei, după cea disputată la Roland Garros în 2023.
Partida a avut o desfășurare spectaculoasă. Muchova a dominat clar primul set, câștigat cu 6-2, însă Gauff a răspuns imediat și a egalat situația după un categoric 6-1 în actul secund. Setul decisiv a fost unul dramatic, decis în super tiebreak, unde cehoaica a avut tăria să revină după ce a salvat o minge de meci și s-a impus cu 12-10. Victoria îi aduce Karolinei Muchova și al 21-lea succes al carierei în fața unei jucătoare din Top 10 WTA, al șaselea obținut în sezonul 2026.
CITEȘTE ȘI:
- Programul de vineri la Wimbledon! La ce oră se joacă Sinner - Djokovic, "finala din semifinale"
- Fognini, declarație curioasă înainte de super-duelul Sinner-Djokovic: "E cea mai mare dorință a mea"
Performanță istorică pentru Karolina Muchova, calificată în finală la Wimbledon
Parcursul cehoaicei la Wimbledon este unul remarcabil. Pentru a ajunge în ultimul act, Muchova a eliminat trei campioane de Grand Slam în a doua săptămână a turneului, devenind doar a cincea jucătoare din Era Open care reușește o asemenea performanță. Înaintea ei, doar Chris Evert (1978), Serena Williams (1999 și 2015), Elena Rybakina (2023) și Ons Jabeur (2023) mai izbutiseră acest lucru.
Totodată, la 29 de ani și 312 zile la startul competiției, Muchova este cea mai în vârstă jucătoare care ajunge pentru prima dată într-o finală de simplu feminin la Wimbledon de la Nathalie Tauziat, finalistă în 1998 la vârsta de 30 de ani și 249 de zile.
În finala de sâmbătă, Karolina Muchova o va întâlni pe învingătoarea celei de-a doua semifinale, dintre Marta Kostyuk și Linda Noskova. Finala de sâmbătă ar putea fi așadar o "afacere" 100% cehă, dacă Noskova o va învinge pe Kostyuk.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, va putea fi urmărit în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2240.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
6
1
712
2
6
610
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)