Sorana Cîrstea vrea să rupă "blestemul" Wimbledon! "Așa ar putea reuși să facă asta"
Sorana Cîrstea a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului și singurul la care nu a reușit până acum să treacă de turul 3. Fostul său antrenor, Marius Comănescu, crede că acest lucru se va schimba în 2026, însă totul este condiționat și de tragerea la sorți de care va avea parte românca.
Hailey Baptiste - Sorana Cirstea - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 18 WTA) și-a încheiat astfel seria meciurilor de pregătire înaintea participării la Wimbledon, fiind eliminată de Emma Răducanu în optimile competiției WTA 500 de la Queen's.
Competiția de pe iarba londoneză este programată între 29 iunie și 12 iulie și va fi în direct pe Eurosport, iar sportiva din România va beneficia de statutul de cap de serie, avantaj pe care l-a avut și la Roland Garros, unde a reușit în acest an să își egaleze cea mai bună performanță din carieră într-un turneu major, sferturile de finală.
De-a lungul participărilor sale la Wimbledon, Sorana nu a trecut niciodată de turul al treilea, reușind cel mult două victorii într-o singură ediție. Totuși, fostul său antrenor, Marius Comănescu, consideră că ediția din 2026 ar putea reprezenta momentul în care această barieră va fi depășită.
Acesta este de părere că poziția de favorită îi poate oferi un traseu accesibil în primele runde și se așteaptă ca Sorana Cîrstea să avanseze fără mari emoții în competiție. Dacă va obține încă trei succese consecutive, românca ar reuși cea mai importantă performanță a carierei sale pe iarba de la All England Club.
Sorana Cîrstea și-a setat obiectivul pentru Wimbledon, crede Marius Comănescu
În cazul în care va avea parte de un tablou favorabil, similar celui de la Roland Garros, Sorana Cîrstea ar putea fi considerată favorită în primele trei partide de la Wimbledon. Un astfel de parcurs i-ar permite să depășească cea mai bună performanță reușită până acum pe iarba londoneză, unde a ajuns de cinci ori până în turul al treilea, în 2009, 2012, 2017, 2021 și 2023.
"Prin natura jocului ei și prin armele pe care le are, ar trebui să fie una din adversarele greu de bătut, redutabile pentru oricine, pe iarbă.
Contează însă mult cum se așază tabloul, cum își intră în ritm, ce vreme va avea; de exemplu, dacă nimerești cu o stângace care joacă bine, iute, pe ploaie, poate să fie greu de dat returul... nivelul este sus, iar diferențele, mici.
Dar eu cred că Sorana, dacă joacă cu plăcere și fără să își pună presiune pe ea, ar trebui să treacă de câteva tururi, fără probleme. E și favorită, ar trebui să meargă mai departe câteva tururi, fără probleme", a transmis fostul antrenor al Soranei Cîrstea, Marius Comănescu, pentru Sport.ro.
Wimbledon 2026, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 29 iunie - 12 iulie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)