Campion en-titre la ediția din acest an, Novak Djokovic s-a calificat în semifinalele turneului de la Wimbledon după ce a trecut de Marton Fucsovics, ocupant al locului 48 ATP, cu scorul de 6-2, 6-4, 6-4, la capătul unui meci care a durat două ore și 19 minute de joc. Aceasta este victoria cu numărul 100 a lui Nole pe iarbă și a 10-a calificare în semifinale la Wimbledon.
Novak Djokovic a început meciul foarte bine și a avut dublu break în manșa inaugurală, însă misiunea sârbului s-a complicat încet încet și a reușit să încheie setul de abia la a șasea minge de set avută. În setul secund, unul mult mai echilibrat decât primul, un singur break a făcut diferența. Nole a reușit să se impună pe serviciul adversarului la scorul de 4-4 și a închis apoi cu ușurință.
Tenis
"E nedrept ca el să fie mereu tipul cel rău!" Becker, despre modul în care Djokovic este tratat
17/09/2021 LA 09:16

Wimbledon 2021 | Novak Djokovic e în semifinale la All England Club

În setul al treilea, Novak Djokovic a obținut break-ul devreme în meci și a putut fi mai relaxat apoi, mutând presiunea pe umerii lui Marton Fucsovics. Acel break obținut la începutul setului s-a dovedit a fi decisiv în economia manșei, dar și a meciului.
Până acum, Novak Djokovic a trecut la Wimbledon de Jack Draper, Kevin Anderson, Denis Kudla, Cristian Garin și Marton Fucsovics, cedând un singur set în meciul din primul tur. În acest moment, marele campion sârb e la două victorii distanță de a-i egala pe marii lui rivali, Federer și Nadal, în clasamentul titlurilor majore câștigate.
Orice lovitură de la Wimbledon de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Tenis
Wilander surprinde! Cum vrea să se încheie cursa pentru supremație între Federer, Nadal și Djokovic
16/09/2021 LA 12:36
US Open
"Sfârșitul unei ere!" Verdictul lui Woodbridge privind carierele lui Djokovic, Nadal și Federer
16/09/2021 LA 05:16