"Când reușește asta, e de neoprit!" Tommy Paul "s-a predat" în fața genialului Carlos Alcaraz, la Wimbledon
Publicat 10/07/2024 la 13:10 GMT+3
Carlos Alcaraz s-a calificat marți seara în semifinalele de la Wimbledon, după ce a trecut în patru seturi de Tommy Paul. După meci, americanul nu a putut decât să vorbească la superlativ despre calitățile murcianului și despre cât de bine se mișcă pe iarba londoneză.
Carlos Alcaraz v Tommy Paul - Wimbledon highlights
Sursa video: Eurosport
Carlos Alcaraz, cap de serie nr. 3, s-a calificat în semifinalele Wimbledon 2024, după ce l-a învins în 4 seturi pe Tommy Paul, favoritul nr. 12, cu scorul de 5-7, 6-4, 6-2, 6-2, după 3 ore și 14 minute de joc. Murcianul a început mai greu meciul, dar până la urmă nu i-a mai dat șanse adversarului său, calificându-se fără emoții în semifinale, unde se va duela cu Daniil Medvedev.

Betano, Wimbledon
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
După meciul din sferturi, Tommy Paul a vorbit la superlativ despre Alcaraz și s-a "predat" în fața jocului său foarte bun prestat pe iarba de la All England Club. Campionul de la Queen's a punctat câteva aspecte esențiale din partida jucată contra lui Carlitos, după care a spus de ce consideră că jocul ibericului se potrivește foarte bine pe iarbă.
Americanul a declarat de asemenea că atunci când Alcaraz își intră în ritm pe iarbă, atunci poate învinge orice adversar.
Citește și:
- ALEXANDER ZVEREV E BLESTEMAT! ANUNȚUL TERIBIL FĂCUT DE FRATELE LUI, MISCHA
- MEDVEDEV, SAVUROS ÎN FAȚA JURNALIȘTILOR LA WIMBLEDON. RUSUL "ȘI-A PROPUS" SĂ ÎL ÎNTREACĂ PE DJOKOVIC
alcaraz l-a "cucerit" pe tommy paul, chiar dacă l-a învins la londra
"A fost un meci minunat, a arătat un nivel incredibil în ultimele seturi, a dictat punctele și a făcut imposibil ca eu să iau inițiativa. A jucat minunat, cu o putere impresionantă. Viteza mingii a fost foarte ridicată și noi ne-am mișcat foarte bine.
El a reușit să mențină acel nivel pe tot parcursul meciului, iar eu am decăzut. Nu am servit bine și să îl înfrunt pe Carlos fără să îmi intre primul serviciu nu a fost prea amuzant. Când foloseam al doilea serviciu, părea că e peste tot.
E incredibil cât de bine se mișcă, aș spune că e cel mai rapid tenismen la momentul actual. Iarba se potrivește cu tenisul lui foarte bine, pentru că poate să schimbe direcția cu loviturile sale și se mișcă foarte bine.
Când începe să acumuleze energie și să își intre în ritm, simți lucruri în fața sa pe care nu le trăiești contra alți jucători. Joacă un tenis minunat, iar atunci când reușește să câștige unele dintre aceste puncte nebune pe care le joacă, este de neoprit", a spus americanul, potrivit Punto de Break.
Wimbledon 2024 se desfășoară în perioada 1 iulie - 14 iulie și poate fi urmărit în direct și în exclusivitate în România pe Eurosport și în aplicația Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2203.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
5
6
6
6
7
4
2
2
Promo
Promo