LIVEBLOG Wimbledon, ziua 13 | Iga Swiatek a învins-o pe Amanda Anisimova cu un dublu 6-0
Iga Swiatek și-a trecut al 6-lea trofeu de Grand Slam al carierei, după ce a învins-o fără drept de apel pe Anisimova, scor 6-0, 6-0!
Iga Swiatek - Belinda Bencic - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
UPDATE: Iga Swiatek a învins-o pe Amanda Anisimova cu un dublu 6-0 în finala de la Wimbledon! Meciul a fost unul fără istoric și poloneza a cucerit al 6-lea titlu de Grand Slam al carierei!
UPDATE: Iga Swiatek a câștigat primul set cu un categoric 6-0!
UPDATE: Swiatek a făcut break chiar în primul game al finalei.
UPDATE: A început finala feminină de la Wimbledon! Anisimova servește prima.
Wimbledon 2025 se apropie de punctul culminant, urmând ca sâmbătă și duminică să aflăm numele campionilor competițiilor de simplu. La masculin semifinalele se dispută astăzi, dar la feminin știm deja cine va juca cu trofeul pe masă.

Casa Pariurilor Wimbledon
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Mâine, nu înainte de ora 18:00, Iga Swiatek și Amanda Anisimova vor fi protagonistele unui ultimul act imposibil de anticipat la începutul turneului. Înainte să aflăm numele noii campioane de la All England Club, pe Central se va juca finala de dublu masculin, care va aduce față în față perechile Rinky Hijikata / David Pel - Julian Cash / Lloyd Polnoglasie (ora 15:00).
Poloneza a cucerit trofeul la junioare la All England Club, dar la senioare nu trecuse niciodată de faza sferturilor de finală și existau puține premise că va avea un parcurs atât de lung la actuala ediție.
Iga Swiatek - Amanda Anisimova, finala Wimbledon 2025! Ambele sunt în premieră în ultimul act de la All Engșand Club
Iga a arătat, însă, impecabil pe iarbă și până în ultimul act nu a pierdut decât un set, în duelul cu McNally din turul secund, iar experiența sa superioară la acest nivel o recomandă ca favorită.
De partea cealaltă, Amanda Anisimova e la prima sa finală de Grand Slam din carieră, iar prezența sa în ultimul act de la Londra e aproape un miracol, dacă ne raportăm la faptul că în urmă cu doi ani s-a retras provizoriu din tenis și a ieșit din top 300 WTA. Americanca a profitat de un traseu accesibil până în semifinale, unde a obținut cea mai importantă victorie a carierei, contra Arynei Sabalenka, liderul WTA.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/10/image-1f1918cd-11d8-4d37-9a48-fc5a16776f55-85-2560-1440.png)
Aryna Sabalenka - Amanda Anisimova - Wimbledon Rezumat
Sursa video: Eurosport
Iga Swiatek a câștigat toate cele 5 finale de Grand Slam pe care le-a jucat până acum, 4 la Roland Garros și una la US Open. Poloneza a pierdut doar 5 finale în toată cariera, ultima chiar înainte de Wimbledon, la Bad Homburg, contra Jessicăi Pegula. Amanda Anisimova e mult mai puțin obișnuită cu aerul tare al meciurilor cu trofeul pe masă. Americanca a jucat doar 6 finale WTA în carieră și a câștigat doar 3 titluri, ultimul în acest sezon, la Doha.
Wimbledon 2025 | Iga Swiatek și Amanda Anisimova vor juca primul meci direct chiar finala de la All England Club
Iga Swiatek și Amanda Anisimova nu sau mai întâlnit niciodată în circuit, astfel că cele două jucătoare nu se cunosc aproape deloc. De altfel, poloneza a recunoscut că nu știe prea multe despre Anisimova, dar cu siguranță că până sâmbătă ambele jucătoare vor afla de la antrenorii lor punctele forte ale adversarei.
"Nu i-am urmărit meciurile anterioare. Am văzut puțin din partida de azi, dar nu mult, pentru că intram imediat după în semifinala mea. Sunt sigură că joacă foarte bine, a avut și un turneu grozav înainte de Wimbledon. Știe cum să joace pe iarbă, stilul ei de joc se potrivește bine la suprafață, așa că va fi o provocare", a spus Iga, care apoi a ținut să o felicite pe viitoarea adversară pentru că a trecut peste problemele de sănătate mintală avute.
În 2023, Anisimova, fostă semifinalistă de Roland Garros (în 2019, când o învingea categoric pe Halep în sferturi, înainte de a pierde dramatic cu Ash Barty, viitoarea campioană), a decis să se retragă temporar din tenis. De vină au fost burnoutul, dar și șicanele neîntrerupte la care era supusă pe rețelele de socializare. Amanda a revenit la Australian Open 2024, resetată din punct de vedere psihic, și a urcat în mai puțin de un an și jumătate de pe locul 400 WTA până pe 7, poziție pe care o are garantată de luni, independent de soarta ultimului act.
"Oricine se luptă cu astfel de probleme și reușește să le lase în spate merită mult respect. Amanda este cu siguranță una dintre acele jucătoare care perseverează în situații dificile. I-am urat întotdeauna tot binele din lume", a explicat Iga.
Amanda Anisimova s-a surprins pe sine însăși prin parcursul de vis de la Wimbledon, recunoscând că nu se aștepta să ajungă în marea finală.
"Nu-mi vine să cred că e real ce trăiesc acum. Aryna e o adversară atât de puternică. Eram efectiv terminată pe teren. Nu știu cum am reușit să câștig. Ea e o sursă de inspirație pentru mine și pentru atât de mulți alți oameni. Am avut atâtea meciuri grele una împotriva celeilalte. Să câștig azi și să fiu în finala de la Wimbledon e ceva incredibil de special. Atmosfera a fost incredibilă. Știu că ea e numărul 1. Dar foarte mulți oameni au ținut cu mine. Vreau doar să le mulțumesc din suflet tuturor.
Sincer, dacă mi-ai fi spus că o să fiu în finala de la Wimbledon, nu te-aș fi crezut. Atât de mulți oameni visează să joace pe acest teren incredibil. Să fiu în finală e ceva ce nu se poate descrie în cuvinte.
Am familia mea minunată aici. Pe sora mea. Nepotul meu. Cumnatul meu. Toată familia lui minunată e aici. Cred că și cea mai bună prietenă a mea ar fi trebuit să fie aici, dar nu o văd. Să fii sigură că ești aici!", a declarat Anisimova imediat după meciul cu Sabalenka.
Finala feminină de la Wimbledon 2025 dintre Iga Swiatek și Amanda Anisimova se va juca sâmbătă, începând cu ora 18:00, și va fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport 2 și HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2214.png)
0
0
6
6
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)