Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tatăl Elenei Rybakina a răbufnit, după ce rușii au spus că tenismena e "produsul lor": "Mi-ar fi rușine!"

Irina Aldea

Actualizat 22/08/2022 la 17:23 GMT+3

Fiind numită "produsul nostru" de către Federația Rusă de Tenis, Elena Rybakina a scris istorie pentru Kazahstan. Tatăl campioanei de la Wimbledon nu a rămas indiferent și critică în termeni duri Federația Rusă de Tenis.

Elena Rybakina

Credit imagine: Getty Images

Elena Rybakina, nr. 25 mondial, a avut parte de un moment de glorie la cel de-al treilea turneu de Grand Slam al anului, când a învins-o pe Ons Jabeur și a câștigat titlul la simplu feminin la istoricul turneu, primul său titlu de Grand Slam și primul titlu major din istoria Kazahstanului. Jucătoarea în vârstă de 23 de ani a cedat doar două seturi pe tot parcursul turneului, o dată în sferturile de finală împotriva Ajla Tomljanovic și apoi în finala cu Jabeur.
Victoria Elenei în fața Ajlei a făcut-o prima jucătoare din Kazahstan care a ajuns vreodată în semifinalele unui Grand Slam, ca să nu mai vorbim de câștigarea unui turneu major. Ea a devenit, de asemenea, cea mai tânără campioană la All-England Club de când Petra Kvitova a câștigat titlul în 2011, la vârsta de 21 de ani, devenind totodată cea mai tânără finalistă la Wimbledon din 2015, când Garbine Muguruza a cedat în marea finală în fața Serenei Williams.
CITEȘTE ȘI:

Tatăl Elenei Rybakina nu-i iartă pe rușii care și-au adjudecat victoria fiicei lui de la Wimbledon

Andrei Rybakin, tatăl Elenei, a ieșit în sfârșit să abordeze anumite subiecte după victoria fiicei sale la Wimbledon. Elena și-a schimbat naționalitatea în 2018, după ce Kazahstanul i-a oferit oportunități mai bune de a se dezvolta ca tenismenă profesionistă, iar în urma titlului său de la Wimbledon, Shamil Tarpischev, președintele Federației Ruse de Tenis, a numit-o pe Elena "produsul nostru", revendicându-și meritul pentru victoria incredibilă. În timp ce Elena însăși a respins aceste comentarii, tatăl ei a vorbit în cele din urmă despre întreaga problemă.
"Cred că oamenii care puteau să ajute, sunt acum un pic dezamăgiți. Am avut anumite ieșiri, iar dacă aș fi arătat mai mult entuziasm în această direcție, ar fi putut ieși ceva cu ajutorul Federației Ruse de Tenis. Dar nu am profitat de aceste oportunități. La un moment dat, federația mi-a trimis un contract pentru Lena. Dar m-am uitat la el și m-am simțit trist. Esența contractului este exprimată în binecunoscuta sintagmă: "Nu există bani, dar te ții bine". Sincer, mi-ar fi rușine să trimit un astfel de contract.
Iar abordarea în sine este "produsul nostru". Din nefericire, avem o astfel de abordare în Rusia. Eu nu mă supăr pe nimeni. Doar că unele lucruri sunt spuse din cauza, să zicem, a limitărilor lingvistice. Există doar câteva persoane care au primit o educație bună și au obținut rezultate înalte în sport. De aceea vor ca toată lumea să se încadreze la categoria "produse"", a declarat Andrei în cadrul unei discuții cu Sport Express Rusia.
Rybakina și-a păstrat loialitatea față de Kazahstan și va reprezenta din nou națiunea într-un Grand Slam atunci când va juca la US Open 2022, care va începe pe 29 august la New York, unde campioana de la Wimbledon este garantat cap de serie pe tablou. Turneul de la US Open, ultimul turneu de Grand Slam al anului, se va desfășura în perioada 29 august – 11 septembrie și va fi transmis în direct și în exclusivitate în România de Eurosport și Eurosport Player.
picture

US Open 2022, în direct pe Eurosport și Eurosport Player, din 29 august

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo