Eurosport
#Favoriții Petra Kvitova, dublă campioană la Wimbledon, eliminată la ediția din 2021 în primul tur de Sloane Stephens
De
Publicat 28/06/2021 la 18:42 GMT+3
Wimbledon 2021 | Petra Kvitova, campioană în 2011 și 2014, a fost eliminată încă din primul tur la ediția din acest an de către Sloane Stephens.
Petra Kvitova
Credit imagine: Getty Images
Favorită numărul 10 la Wimbledon, Petra Kvitova a fost eliminată încă din turul inaugural de către Sloane Stephens, campioana din 2017 de la US Open. Americanca s-a impus cu scorul de 6-3, 6-4, la capătul unui meci care a durat o oră și 18 de minute de joc.
În continuare, Stephens o va întâlni la Wimbledon pe câștigătoarea meciului Ahn - Watson. Aceasta este fără doar și poate o victorie uriașă pentru Sloane Stephens, care a trecut prin momente dificile în ultimele sezoane. Acum pare că și-a regăsit jocul și e din ce în ce mai amenințătoare în fața jucătoarelor cu experiență, cotate cu prima șansă la câștigarea turneelor majore.
Wimbledon 2021 | Petra Kvitova, OUT în primul tur
Chiar dacă a forțat revenirea în mai multe rânduri, Sloane Stephens a fost mult mai inspirată în momentele cheie și a reușit să dicteze ritmul în cele mai tensionate clipe.
Aceasta este a treia victorie a americancei Sloane Stephens în fața Petrei Kvitova în circuit, prima pe suprafața preferată a cehoaicei, dublă campioană de Grand Slam.
Orice lovitură de la Wimbledon de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo