Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#ReveniriDeLegendă Emma Răducanu, show fantastic după ce a trimis-o pe Sorana Cîrstea acasă: "Mă simt ca în vacanță"

Cristian Mihală

Actualizat 08/07/2021 la 14:46 GMT+3

Emma Răducanu nu e doar o mare campioană în devenire, dar are toate șansele să se transforme și într-o favorită a publicului și a presei. După victoria cu Sorana Cîrstea, sportiva britanică a oferit declarții impresionante, unele pline de umor.

Emma Răducanu i-a transmis un mesaj frumos Soranei Cîrstea

Credit imagine: Getty Images

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea (45 WTA) a fost eliminată, sâmbătă, în șaisprezecimile de finală de la turneul de tenis pe iarbă de la Wimbledon de britanica de 19 ani, Ema Răducanu (338 WTA). Ema Răducanu s-a impus în două seturi, 6-3, 7-5, după un meci ce a durat o oră și 42 de minute.
La final, favorita publicului a impresionat cu discursul său. "Să fiu sinceră, sunt fără grai acum, nici nu am știut ce reacție să am când am conștientizat că am câștigat. Sunt atât de recunoscătoare pentru tot suportul primit azi", și-a început Emma speechul, potrivit Daily Mail.

Emma Răducanu, umor excelent după victoria de la Wimbledon în fața Soranei Cîrstea

Întrebată dacă s-a gândit vreo secundă, când a primit wildcardul, că va prinde a doua săptămână la Wimbledon, Emma a dovedit că are un excelent simț al umorului
"E amuzant, pentru că atunci când am plecat de acasă pentru a intra în bula de la Wimbledon părinții mi-au zis: "Nu îți iei prea multe echipamente cu tine?". Cred că în această seară va trebui să spăl câteva ținute, pentru că nu mai am curate. Sper că există acest serviciu la hotel și să nu trebuiască să le spăl eu", a mai spus Răducanu.
Pe 338 în clasamentul WTA, Emma are o săptămână de vis, dar nu pare că simte presiune. Extrem de tânără, Răducanu știe că nu are nimic de pierdut și încearcă să uite de miza partidelor și să se concentreze doar pe evoluția sa.
"Nu simt presiune. Ies pe teren și simt că nu am nimic de pierdut. Asta și pentru că sunt la început de carieră, probabil. Vreau doar să îi fac pe cei din tribună să fie mândri de mine. Mă simt bine și încerc să rezist cât mai mult. Mă simt ca în vacanță, e incredibil", a mai spus viitoarea stea a tenisului mondial.
Emma Răducanu a devenit cea mai tânără jucătoare din Marea Britanie care ajunge în optimi la Wimbledon, în era Open. Deborah Evans era până azi cea mai tânără jucătoare engleză care pătrundea în a doua săptămână de la All England Club (19 ani și 48 zile). Glynis Coles (19 ani și 138 zile) și Laura Robson (19 ani și 166 zile) mai ajunseseră în optimi la Wimbledon înainte să împlinească 20 de ani.
În optimi, sportiva din Marea Britanie va juca împotriva australiancei Alija Tomljanovic, locul 75 WTA. Aceasta a trecut de Ostapenko, scor 4-6 6-4, 6-2.
Orice lovitură de la Wimbledon de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo