Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

#MeciuriMemorabile Scandal uriaș la Wimbledon, între Ostapenko și Tomljanovic: "Te comporți teribil, ai 0 respect"

Cristian Mihală

Actualizat 03/07/2021 la 17:39 GMT+3

Scandal la Wimbledon, în partida dintre Jelena Ostapenko și Ajla Tomljanovic. Australianca s-a impus după o revenire memorabilă, însă între cele două sportive au existat animozități.

Ostapenko, în meciul cu Tomljanovic

Credit imagine: Eurosport

Într-o formă excelentă, Ostapenko a început perfect meciul cu sportiva de la Antipozi și și-a adjudecat primul set cu 6-4. Tomljanovic a revenit excelent și s-a impus, după două seturi câștigate, la 4 și la 2.

Scandal Ostapenko - Tomljanovic, la Wimbledon 2021

La 0-4 în decisiv, Ostapenko a chemat trainerul, însă adversara a fost convinsă că nu există vreo problemă medicală și că sportiva letonă se preface, pentru a o scoate din ritm.
"Știi că minte, toți știm asta", i-a spus Tomljanovic arbitrului.
Arbitrul nu a avut cum să intervină, evident, iar în cele din urmă numărul 75 WTA s-a impus în fața sportivei care a învins-o pe Halep în finala de la Roland Garros. Lucrurile nu s-au calmat nici la final, când cele două sportive s-au întâlnit la fileu pentru clasicul salut.
"Comportamentul tău e teribil. Ai zero respect (n.r.pentru adversare)", i-a spus Ostapenko oponentei. Tomljanovic a replicat imediat: "Tu vorbești".
În optimile de finală, Tomljanovic o va întâlni pe marea revelație a Wimbledon 2021, Emma Răducanu. Aceasta a trecut cu 6-3, 7-5 de reprezentanta noastră, Sorana Cîrstea.
Orice lovitură de la Wimbledon de pe Eurosport vă este oferită de Unibet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo