Jucătorul-surpriză care s-a autoproclamat "unul dintre favoriți" la Wimbledon. Are un singur titlu în ATP Tour

În mai puțin de două săptămâni va începe cel de-al treilea turneu de mare șlem al anului, la Wimbledon, iar fanii sportului, alături de specialiști încep să ofere predicții cu privire la cine va triumfa la All England Club. La masculin, cele mai evidente nume care apar sunt Djokovic, Alcaraz, chiar și Kyrgios, însă un jucător care are un singur titlu în ATP Tour s-a pus și el pe lista favoriților.

Sebastian Korda

Credit imagine: Getty Images

Turneul de pe iarba de la All England Club începe pe 3 iulie, iar favoriții turneului atât la feminin, cât și la masculin, încep să se contureze. În privința tabloului băieților, Novak Djokovic este marele favorit, dar alături de el se mai află nume precum Carlos Alcaraz, Stefanos Tsitsipas, Jannik Sinner, care au și ei șansele lor pe iarba londoneză.
Pe lângă jucătorii de top menționați anterior există un tenismen care nu este considerat favorit de vreun specialist la Wimbledon, însă care s-a numit singur drept unul dintre posibilii câștigători de pe iarba londoneză. Sebastian Korda este cel care a dat dovadă de o încredre în sine imensă, după calificarea în sferturile de finală de la Queen's. Sportivul clasat pe locul 32 în ierarhia ATP și-a învins compatriotul, Frances Tiafoe, iar la finalul meciului și-a exprimat încrederea imensă în meciurile de pe iarbă, după care a făcut declarația surpinzătoare cu privire la șansele sale la Wimbledon.
"Am extrem de multă încredere în mine să joc pe iarbă. Mă mișc bine și cu siguranță am un joc pe care nu toată lumea îl are. Sunt un jucător agresiv, îmi place să merg la fileu, am o mână bună și simt că sunt unul dintre favoriții de la Wimbledon", a fost discursul lui Korda, după partida cu Tiafoe, potrivit Punto de Break.
Citește și:

Korda are un singur titlu câștigat în ATP Tour

Declarația americanului nu pare să fie extrem de justificată, dacă ne uităm la performanțele sale. Tenismenul de 22 de ani are un singur titlu câștigat în cariera sa până acum în ATP Tour, iar acela a fost la un turneu de calibru Challenger. Victoria jucătorului din Statele Unite a venit în urmă cu doi ani, pe zgura de la Parma.
La nivel de ATP Challenger, Korda mai are două titluri, unul dintre ele pe iarbă, însă aceste rezultate sunt incomparabile cu cele deținute de tenismenii care au o șansă reală la All England Club. La Wimbledon, cel mai bun rezultat al americanului a venit în 2021, unde s-a oprit în al patrulea tur, o performanță destul de slabă pentru cineva care se vede totuși favorit la Londra. De altfel, prestația din urmă cu doi ani a reprezentat și singura apariție a lui Korda la All England Club.
Astfel, rămâne de văzut dacă Sebastian Korda își va respecta promisiunea și va arăta un nivel foarte bun la Wimbledon, demn de un favorit. Până atunci, americanul îl întâlnește în sferturile de la Queen's pe britanicul Cameron Norrie.
Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului, se desfășoară în perioada 3-16 iulie, în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport. Campionii en-titre sunt Novak Djokovic și Elena Rybakina.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo