Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Se extinde arena Wimbledon cu un stadion de 8.000 de locuri şi 38 de terenuri pe iarbă

Maria Olteanu

Publicat 27/10/2023 la 16:59 GMT+3

Consiliul local din Merton, cartierul în care se află Clubul All England, a aprobat joi seară extinderea arenei Wimbledon, astfel că în locul parcului de lângă club îşi vor face apariţia un stadion de 8.000 de locuri şi 38 de terenuri pe iarbă, transmite EFE.

Finaler Wimbledon-Tag: Alcaraz entthront Djokovic

Credit imagine: Perform

Următorul pas pentru extinderea Wimbledon Park, un fost teren de golf, îl reprezintă aprobările din partea primăriei Wandsworth şi a primarului Londrei.
Planul de extindere a stârnit controverse, din moment ce locuitorii zonei s-au reunit pentru a protesta împotriva perturbărilor de mediu pe care le-ar presupune distrugerea unei zone verzi precum actualul parc.
Iniţiativa, numită ''Salvaţi Parcul Wimbledon'', a strâns peste 13.000 de semnături şi a determinat 75 de persoane să manifesteze în ziua deciziei, când extinderea a primit undă verde cu şase voturi pentru şi patru împotrivă.
Dacă extinderea Wimbledon Park se va concretiza, prin aprobările de la primăria Wandsworth şi primarul Londrei, noile facilităţi vor putea fi utilizate abia din 2030.
Wimbledonul găzduieşte al treilea turneu de Grand Slam al fiecărui an şi se dispută pe iarbă.
Sursă: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo