Statistica uluitoare a lui Djokovic înaintea finalei cu Alcaraz! Ce nu a reușit încă în 6 luni și jumătate din an

Novak Djokovic și Carlos Alcaraz se înfruntă în finala de la Wimbledon, duminică, de la ora 16:00. Înaintea acestui meci, Nole are o statistică negativă de partea sa, deci și o misiune extrem de complicată de a-l învinge pe jucătorul clasat pe locul 3 mondial.

Novak Djokovic, Wimbledon 2024

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic – Carlos Alcaraz este marea finală de la Wimbledon 2024. Sârbul caută revanșa după ultimul act pierdut anul trecut, când spaniolul s-a impus cu 1-6, 7-6, 6-1, 3-6, 6-4, cucerind al doilea titlu de Grand Slam din carieră, după US Open 2022.
betano

betano

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Wimbledon de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Calificat pentru a 10-a sa finală la Wimbledon și a 37-a finală de Grand Slam, Novak Djokovic nu este favorit să-l învingă duminică pe Carlos Alcaraz, în ciuda experienței sale. Sârbul a mers imediat după intervenția chirurgicală la Londra și, mai mult de atât, nu are niciun succes în fața unui jucător din TOP 10 ATP în acest sezon.
Din ianuarie, în primele șase luni și jumătate ale anului, fostul lider mondial nu a reușit încă să câștige un meci contra primilor 10 tenismeni din ierarhie, dar caută acum, la mijlocul lunii iulie, primul astfel succes stagional în finala cu Carlos Alcaraz.
Djokovic ar fi trebuit să joace cu Alex de Minaur, locul 9 ATP, în sferturi, la Wimbledon, dar australianul s-a accidentat și s-a retras înaintea meciului.
Până acum, de la începutul sezonului, Djokovic a jucat de două ori în fața unor adversari din TOP 10 ATP și a pierdut de fiecare dată. Se întâmpla prima dată în semifinale la Australian Open, cedând cu 1-3 în fața lui Sinner, care ocupa atunci locul 4 mondial. Mai apoi, sârbul a pierdut al doilea meci din sezon contra unul adversar din TOP 10 în semifinalele de la Monaco, 1-2, cu Casper Ruud, locul 8 mondial la ora întâlnirii.

CE A SPUS DJOKOVIC DUPĂ CE S-A CALIFICAT PENTRU A 6-A OARĂ LA RÂND ÎN FINALA WIMBLEDON

Novak Djokovic s-a calificat pentru a șasea oară la rând în finala turneului de la Wimbledon, după ce l-a învins aseară, în trei seturi, pe Lorenzo Musetti, cap de serie nr. 25, scor 6-4, 7-6 (2), 6-4, după două ore și 48 de minute de joc.
La finalul partidei, sârbul a fost întrebat cum se simte după ce și-a asigurat biletele pentru cea de-a zecea finală din carieră la All England Club. Nole a dezvăluit că a visat mereu în copilărie să ajungă atât de departe pe iarba londoneză și a punctat că nu i-a fost ușor.
Djokovic i-a transmis și un mesaj indirect viitorului său adversar, Carlos Alcaraz, pe care l-a avertizat că vrea să câștige un nou trofeu la Wimbledon, în această vară.
"A fost un vis din copilărie pentru mine, încă de când eram un copil de 7 ani, în Serbia, cu bombe zburând pe deasupra capului meu, visam să ajung aici la Wimbledon. Mă uitam în oglindă și mă gândeam că voi câștiga. A fost un drum foarte dificil până am câștigat pentru prima oară, dar le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine pe acest drum incredibil.
De fiecare dată când mă aflu pe acest teren vreau să dau tot ce am mai bun, să-mi fac treaba cât mai bine. Sunt foarte mulțumit de această victorie și nu vreau să mă opresc aici, vreau să câștig din nou trofeul", a declarat Novak Djokovic.
Întrebat și cum se simte după operația suferită luna trecută, sârbul a spus că s-ar fi retras de la Wimbledon dacă nu ar fi simțit că are șanse să aibă un parcurs cât mai bun:
"Nici nu știam dacă voi juca înainte de turneu, am jucat câteva meciuri de antrenament cu jucători de top și mi-am dat seama că mă simt destul de bine, chiar și la puțin timp după operație. Dacă mi-aș fi dat seama că nu am nicio șansă în turneu, m-aș fi retras. Toată lumea încearcă să mă ajute, sunt în regulă".
Finala dintre Novak Djokovic și Carlos Alcaraz va avea loc duminică după-amiază, de la ora 16:00, și va putea fi urmărită în direct și în exclusivitate în România pe Eurosport și în aplicația Max.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo