Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Winners Open | Gabriela Ruse, OUT în primul tur! Alexandra Dulgheru s-a calificat pe tabloul principal

Irina Aldea

Publicat 02/08/2021 la 23:02 GMT+3

A început Winners Open, singurul turneul WTA din România, la Cluj-Napoca. Din păcate, Gabriela Ruse a fost eliminată încăd din primul tur.

Gabriela Ruse

Credit imagine: Eurosport

Gabriela Ruse, a cincea favorită de pe tabloul principal, a fost învinsă cu 6-3, 6-3 de ucraineanca Lesia Tsurenko, luni, în prima rundă a turneului feminin de tenis Winners Open, primul turneu WTA care are loc la Cluj-Napoca, dotat cu premii totale de 235.238 dolari.
Ruse (23 ani, 107 WTA), care venea după două finale WTA consecutive, jucate la Hamburg (câştigată) şi Palermo (pierdută), a cedat la Cluj după o oră şi 38 de minute de joc în faţa ucrainencei de 32 de ani, aflată pe locul 191 în lume. Ruse va primi un cec de 2.675 dolari şi un punct WTA.

A început Winners Open, singurul turneu WTA din România

Alexandra Dulgheru (32 ani, 381 WTA) s-a calificat pe tabloul principal de simplu, după 4-6, 6-4, 6-4 cu Gabriela Talabă (25 ani, 213 WTA), un meci care a durat aproape trei ore (2 h 53 min). Alexandra şi-a asigurat un cec de 2.675 dolari şi 19 puncte WTA, iar în primul tur o va înfrunta pe germanca Andrea Petkovic, a doua favorită.
Miriam Bulgaru (22 ani, 390 WTA) a fost învinsă fără drept de ale de sârboaica Aleksandra Krunic (28 ani, 268 WTA), cu 6-1, 6-2, după o oră şi 12 minute. Ea va fi răsplătită cu 1.950 dolari şi 12 puncte WTA. Meciul dintre Irina Fetecău (25 ani, 250 WTA) şi australianca Seone Mendez (22 ani, 269 WTA), din ultimul tur al calificărilor, a fost întrerupt din cauza întunericului la scorul de 4-2 pentru româncă.
Şapte românce au intrat direct pe tabloul principal al primului turneu WTA găzduit de Cluj-Napoca, Ana Bogdan, Irina Bara, Mihaela Buzărnescu, Gabriela Ruse (învinsă cu 6-3, 6-3 de Lesia Ţurenko), Jaqueline Cristian, Briana Szabo şi Evelyne Tiron (învinsă luni cu 6-0, 6-0 de iberica Lara Arruabarrena).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo