WTA, comentariu superb pentru Sorana Cîrstea, după ce românca a urcat pe locul 18! Cum a fost descrisă performanța
WTA a reacționat superb după ascensiunea istorică a Soranei Cîrstea în Top 20 mondial. Românca a urcat pe locul 18 WTA după semifinala de la Roma și a devenit, la 36 de ani, cea mai în vârstă jucătoare care debutează în Top 20.
Roland Garros 2026 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie
Sursa video: Eurosport
WTA a avut un mesaj superb pentru Sorana Cîrstea, după turneul fantastic reușit de româncă la Roma și saltul spectaculos din clasamentul mondial. Asociația tenisului feminin a remarcat performanța istorică a sportivei din Târgoviște, care, la 36 de ani, a intrat în premieră în Top 20 WTA:
"Se deschid noi drumuri! Un parcurs de vis la Roma înseamnă că, la 36 de ani, Sorana Cîrstea devine cea mai în vârstă jucătoare care debutează în Top 20!", a fost mesajul publicat de WTA pe rețelele sociale, după actualizarea clasamentului mondial.
Parcursul excelent de la Foro Italico i-a adus Soranei Cîrstea o urcare de nouă poziții în ierarhia mondială, până pe locul 18 WTA, cea mai bună clasare a carierei. Precedenta bornă personală fusese locul 21, ocupat în august 2013, după finala disputată la Rogers Cup împotriva Serenei Williams.
CITEȘTE ȘI:
- "Sorana Cîrstea, cel mai frumos paradox din tenisul mondial!" Reacția americanilor după locul 18 WTA
WTA a reacționat, după ce Sorana Cîrstea a intrat în premieră în Top 20 mondial
La Roma, românca a ajuns până în semifinale, acolo unde a fost învinsă de Coco Gauff, însă traseul său a inclus și o victorie uriașă în fața liderului mondial Aryna Sabalenka. Grație acelui succes, Sorana a devenit cea mai în vârstă jucătoare din istorie care obține prima victorie a carierei împotriva unui număr 1 WTA.
Cele 390 de puncte câștigate în capitala Italiei au propulsat-o pe Cîrstea deasupra unor nume importante din circuit, românca fiind acum chiar peste Madison Keys, campioana de la Australian Open din sezonul trecut. Mai mult, Sorana are șanse importante să urce și în Top 15 după Roland Garros, mai ales că la ediția precedentă a turneului parizian nu a participat din cauza unei accidentări și nu are puncte de apărat.
Forma excelentă a sportivei din Târgoviște se vede și în clasamentul WTA Race, care ia în calcul doar rezultatele din sezonul curent și stabilește participantele la Turneul Campioanelor. După Roma, Sorana a urcat pe locul 11, cu 1425 de puncte, fiind la doar 158 de puncte în spatele Igăi Swiatek.
Pentru Sorana Cîrstea urmează acum marele obiectiv al sezonului de zgură, Roland Garros, competiție unde visează să își egaleze cea mai bună performanță într-un turneu de Grand Slam. Cea mai importantă bornă a carierei sale într-un major rămâne sfertul de finală atins chiar la Paris, în 2009.
Roland Garros 2026, al doilea turneu de Grand Slam al anului, va fi transmis în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 24 mai - 7 iunie.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)