Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ashleigh Barty, a doua jucătoare calificată în semifinale la Turneul Campioanelor

Irina Aldea

Actualizat 31/10/2019 la 14:21 GMT+2

Liderul mondial din WTA, Ashleigh Barty, a obținut calificarea în semifinale la Turneul Campioanelor, fiind a doua jucătoare calificată în această fază a competiției, după Elina Svitolina. Dacă Halep o învinge pe Pliskova, va lupta în semifinale contra lui Barty.

Ashleigh Barty

Credit imagine: Getty Images

Ashleigh Barty a obținut joi calificarea în semifinale la Turneul Campioanelor după victoria în fața Petrei Kvitova, locul 6 WTA, scor 6-4, 6-2, la capătul unui meci care a durat o oră și 29 de minute de joc. Barty este a doua jucătoare calificată în penultimul act la Shenzhen, după ce Svitolina a trecut în semifinale după victoria cu Simona Halep de miercuri.
Australianca a bifat în grupe două victorii și o înfrângere. Ea a câștigat meciul de debut cu Belinda Bencic, locul 7 WTA, scor 5-7, 6-1, 6-2, după aproape două ore de joc, iar marți a fost învinsă în trei seturi disputate de către Kiki Bertens, scor 6-3, 3-6, 4-6, după două ore și 11 minute de joc. În urma victoriei de joi, Barty se califică în semifinale din grupa roșie de pe prima poziție. Următoarea jucătoare calificată se va decide în meciul dintre Bertens și Bencic.

Ashleigh Barty, semifinală la debutul de la Turneul Campioanelor

Campioana de anul acesta de la Roland Garros este una dintre cele trei debutante la Turneul Campioanelor. Dacă la începutul sezonului competitional se clasa pe locul 15 WTA, Barty este acum lider mondial, cu trei titluri cucerite anul acesta, pe trei suprafețe diferite: Miami (Premier Mandatory, hard), Roland Garros (Grand Slam, zgură) și Birmingham (Premier, iarbă). De asemenea, Barty a cedat în două finale disputate în acest sezon competitional: la Sydney și Beijing.
În semifinale, pe Barty o așteaptă învingătoarea partidei Halep - Pliskova, care va avea loc vineri. Grupa violet e deja câștigată de Svitolina, astfel că partida Simonei va fi decisivă pentru stabilirea locului secund.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo