Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Aryna Sabalenka, discurs hilar după ce a fost învinsă în finala Turneului Campioanelor: "Nu vă mulțumesc!"

Irina Aldea

Actualizat 08/11/2022 la 10:51 GMT+2

Caroline Garcia a câștigat marele trofeu la Turneul Campioanelor, după ce a învins-o pe Aryna Sabalenka. Bielorusa a avut un discurs hilar după meci, provocând hohote de râs în tribune.

Aryna Sabalenka

Credit imagine: Getty Images

Caroline Garcia, care a parcurs câteva sezoane mai slabe până să ajungă în această formă de joc, a câştigat pentru prima oară în carieră Turneul Campioanelor, în finala căruia a învins-o în două seturi, 7-6 (7/4), 6-4, pe bielorusa Aryna Sabalenka (nr. 7), luni, la Fort Worth (Texas).
Garcia, în vârstă de 29 de ani, este a doua reprezentantă a Franţei care câştigă această prestigioasă competiţie de final de sezon a circuitului profesionist de tenis, după Amelie Mauresmo, care s-a impus în faţa compatrioatei sale Mary Pierce, în 2005.
CITEȘTE ȘI:

Aryna Sabalenka, discurs hilar după ce a fost învinsă în finala Turneului Campioanelor

În finala disputată cu Garcia, Aryna Sabalenka a comis trei duble greșeli. O cifră destul de scăzută în comparație cu bilanțul ei obișnuit în 2022. În semifinala împotriva numărului 1 mondial, Iga Swiatek, de exemplu, ea a comis 9 duble greșeli. În timpul ceremoniei de decernare a trofeului, bielorusa și-a tachinat echipa cu privire la acest aspect slab din jocul său, provocând hohote de râs prin discursul ei.
"Nu am de gând să spun mulțumesc echipei mele pentru că sunt atât de multe duble greșeli, sunteți o echipă atât de rea... Nu, nu vă voi mulțumi! Nu, nu, nu, glumesc. Anul a fost dificil pentru noi. Vă mulțumesc foarte mult pentru sprijinul vostru. Pe tine Caroline să știi că te urăsc (râde), dar azi ai jucat incredibil și nu numai azi, ci tot anul. Sunt sigură că te așteaptă multe alte finale pe care sper că le vom juca împreună", a transmis Aryna Sabalenka după finala Turneului Campioanelor.
În partida cu Sabalenka, jucătoare care spera la rândul ei să-şi treacă în palmares al unsprezecelea trofeu, la 24 de ani, după ce reuşise să treacă în semifinale de poloneza Iga Swiatek, numărul unu mondial, Caroline Garcia a fost dezarmant de solidă, mai ales la serviciu, fără a-i lăsat deloc ocazia rivalei sale de a face break.
În urma acestui succes, Caroline Garcia va încheia anul 2022 pe locul al patrulea în clasamentul WTA, poziţie pe care a mai atins-o în 2018, înainte de a traversa patru ani dificili, marcaţi de o criză de încredere, tenis pierdut şi probleme fizice recurente, care au făcut-o să coboare pe locul 74 chiar la sfârşitul anului trecut.
Turneul Campionilor se vede în săptămâna 13 – 20 noiembrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo