"Dumnezeule mare, nu are cum să facă aşa ceva". Moment uluitor pe finalul partidei Sabalenka - Alexandrova de la Toronto
Publicat 09/08/2026 la 09:38 GMT+3
Ekaterina Alexandrova a dezvăluit cu mult umor ce a simţit când Aryna Sabalenka i-a anulat primele două mingi de meci cu aşi, în confruntarea din optimile de la Toronto. În cele din urmă, rusoaica a produs surpriza competiției, trecând de liderul mondial datorită constanţei şi a unui mental foarte puternic.
Sabalenka şi Alexandrova, la finalul duelului de "foc" de la Toronto
Credit imagine: Getty Images
Jucătoarea bielorusă de tenis Aryna Sabalenka, numărul unu mondial, a fost eliminată sâmbătă noapte în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari, fiind învinsă în trei seturi, 7-6 (7/3), 4-6, 6-4, de rusoaica Ekaerina Alexandrova.
Sabalenka, cvadruplă campioană de Mare Şlem şi deţinătoarea titlului la US Open, s-a înclinat după aproape două ore şi jumătate de joc, într-un meci în care nu a reuşit să-şi impună forţa obişnuită.
Alexandrova o învinsese de 4 ori în trecut pe cvadrupla campioană de Grand Slam (în 9 directe), astfel că era clar pentru toţi că Aryna nu va avea o misiune uşoară în drumul spre sferturi. Întrebată care a fost secretul unei noi victorii în faţa liderului mondial, Ekaterina a vorbit despre concentrare şi capacitatea de a juca toate punctele la intensitate ridicată.
Sunt foarte fericită cu acest succes, mai ales că, după al doilea set, credeam că şansa victoriei a trecut pe lângă mine. Am încercat să joc fiecare punct ca şi cum ar fi ultimul, ştiam că Aryna nu îmi va oferi foarte multe şanse.
"Nu m-am gândit la scor, pur şi simplu am lovit fiecare minge cât de bine am putut. Ştiam că, dacă voi reuşi să pun presiune pe serviciul ei, în special pe primul, ea va deveni tot mai tensionată. Uneori a funcţionat foarte bine această agresivitate a mea, dar, în acelaşi timp, m-a costat şi destule erori neforţate", a spus Alexandrova, citată de WTA Tennis.
Alexandrova nu s-a lăsat distrasă nici măcar de cei doi aşi ai Arynei Sabalenka la mingile de meci
La primele două mingi de meci avute de Alexandrova (a fructificat-o abia pe a 3-a), Sabalenka s-a salvat cu doi aşi, spre disperarea rusoaicei, căreia i-a fost greu să se adune şi să închidă partida. Mai ales că avusese 4-1 în decisiv, iar originara din Minsk revenise la 4-4.
"Mi-am zis: "Nu are cum să facă aşa ceva!". A fost incredibil, mai ales că unul dintre aşi a venit din serviciul doi. A pus mult kick în el, eu mă aşteptam la un serviciu care să mă scoată în exterior. Mă aşteptam să servească bine, dar nu așa (n.r. râde). "Dumnezeule mare!", mi-am zis, apoi mi-am spus că trebuie să mă împac rapid cu ideea că nu am putut returna şi că trebuie să fiu focusată 100% pe următoarele puncte", a dezvăluit rusoaica.
Alexandrova, cap de serie numărul 16, se va lupta pentru un loc în semifinale cu ucraineanca Elina Svitolina, care a trecut la rândul ei, cu 6-2, 6-4, de americanca Amanda Anisimova, favorita numărul opt.
Tot sâmbătă a părăsit competiţia din Canada şi americanca Jessica Pegula, favorita numărul trei, care a fost învinsă în două seturi simetrice, 6-3, 6-3, de rusoaica Diana Shnaider, care şi-a luat astfel revanşa după eşecul suferit în faţa reprezentantei Statelor săptămâna trecută la Washington.
Shnaider va avea o misiune la fel de dificilă în turul următor, urmând să o înfrunte pe poloneza Iga Swiatek, cap de serie numărul 7, care a învins-o cu 3-6, 6-1, 6-2, pe ucraineanca Marta Kostyuk (nr.10).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo