Zverev, meci excelent la Monte Carlo. Îl așteaptă pe Medvedev, în optimi. Ce a zis de posibilul duel
Publicat 12/04/2023 la 13:26 GMT+3
Alexander Zverev începe să arate, ușor-ușor, ca jucătorul de dinainte de accidentarea de la Roland Garros 2022. Germanul s-a impus azi, în turul 3 la Monte Carlo, în fața lui Bautista-Agut, scor 6-4, 6-4.
Alexander Zverev
Credit imagine: Imago
După ce ieri a tremurat puțin în disputa cu Bublik, revenind de la 0-1 la seturi, Zverev a fost în disputa de miercuri în control total. Sascha a fost impresionant cu serviciul, trimițând 11 ași, și i-a oferit adversarului doar 3 oportunități de break (2 salvate).
Cu 28 de winners și doar 13 neforțate, Zverev nu poate fi altfel decât mulțumit de rezultat, dar și de jocul prestat.
"A fost un tenis la nivel înalt din partea amândurora. Am nevoie să câștig astfel de meciuri. A fost o partidă diferită față de cea de ieri, dar per total sunt mulțumit de cum am jucat", a spus Zverev la finalul meciului, pentru ca apoi, întrebat dacă micile dispute verbale cu adversarul au venit și pentru că spaniolul a încercat să îl scoată din ritm, să spună: "Nu mi se pare că a tras de timp între puncte, fiecare are rutina lui. Nu m-a deranjat deloc".
Posibil duel Zverev - Medvedev, la Monte Carlo
Zverev va juca în optimile de finală împotriva învingătorului din disputa Daniil Medvedev - Lorenzo Sonego. Germanul l-a întâlnit ultima dată pe rus în California, acum o lună, iar confruntarea dintre cei doi a fost una senzațională. În cele din urmă, Medvedev s-a impus atunci - 6-7, 7-6, 7-5 -, la capătul a 3 ore și 10 minute de joc.
Acum, coordonatele sunt altele, Medvedev nefiind în elementul său pe zgură. În schimb, Zverev dă poate cel mai bun randament al său pe suprafața roșie, astfel că, dacă Daniil va trece de Sonego, germanul ar fi probabil favorit în optimi.
"Daniil m-a bătut în ultimul meci, la Indian Wells, îi plăcea să joace pe zgură când era tânăr. Acum, preferă suprafețele hard, dar cu siguranță nu va fi o partidă ușoară", a mai spus Zverev.
7-6 este scorul disputelor directe Medvedev-Zverev. Cei doi nu s-au întâlnit niciodată până în prezent pe zgură.
În 2022, în turneele de zgură Sascha a impresionat. Înainte de semifinala de la Roland Garros, el a mai făcut finală la Madrid (învins de Alcaraz, care îi bătuse anterior pe Nadal și Djokovic) și semifinale la Monte Carlo și Roma.
Toate partidele Mastersului de la Monte Carlo sunt în această săptămână în direct și în exclusivitate pe Eurosport 2 și aplicația Eurosport.
Programul de miercuri
/origin-imgresizer.eurosport.com/2023/04/12/3682918.jpg)
Program miercuri Monte Carlo
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo