România s-a calificat în “optimi” la Campionatul European de volei feminin

Naționala României s-a calificat în “optimile” Campionatului European de volei feminin după ce a terminat pe locul patru în grupa C.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Jucătoarele antrenate de Luciano Pedulla au adunat șase puncte, după victoriile cu Ungaria (3-1) și Estonia (3-1). Grupa a fost câștigată de Olanda care n-a pierdut niciun meci.

Așa arată rezultatele României din faza grupelor

România va juca în următoarea etapă împotriva campioanei en-titre, Serbia. Cele două naționale s-au mai întâlnit de zece ori până în prezent, iar Serbia s-a impus în fiecare partidă. Cea mai bună clasare a României a fost cea din 1963, obținută la Campionatul European găzduit chiar de țara noastră. Atunci, România a obținut medalia de bronz, în timp ce campioană a devenit Rusia (pe atunci URSS).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo