Eurosport
Dinamo a oficializat un nou transfer! Cine este fotbalistul care se alătura lotului lui Flavius Stoican
De
Publicat 11/01/2022 la 14:03 GMT+2
Dinamo a anunțat astăzi al doilea transfer din această perioadă de mercato. Clubul din Ștefan cel Mare a ajuns la un acord cu Marius Tomozei, fundașul care și-a încheiat recent contract cu UTA Arad.
Marius Tomozei și Deian Sorescu
Credit imagine: Facebook
Dinamo, aflată în prezent pe locul 15 în clasamentul din Liga 1, a realizat astăzi cel de-al doilea transfer din această perioadă de mercato. "Câinii roșii" au ajuns la un acord cu Marius Tomozei, fundașul de 27 de ani care a fost legitimat în prima parte a acestui sezon la UTA Arad.
Fotbalistul, care a jucat doar de 4 ori pentru arădeni în această stagiune, a semnat cu Dinamo un contract valabil până la finalul actualei stagiuni și ar putea debuta la echipa lui Flavius Stoican miercuri, în primul amical din acest an, contra celor de la CS Mioveni.
"Noul jucător dinamovist se va alătura lotului pregătit de Flavius Stoican în cantonamentul de la Săftica", au anunțat cei de la Dinamo, pe rețelele de socializare.
De-a lungul carierei, Marius Tomozei a mai evoluat, printre altele, pentru FC Snagov, ASA Târgu Mureș, FC Botoșani, CS Mioveni, Luceafărul Oradea, Dunărea Călărași și Metaloglobus.
Citește și:
Dinamo l-a transferat și pe Răzvan Patriche
Cu o zi înainte de startul pregătirilor din 2022, Dinamo a bătut palma cu Răzvan Patriche (35 de ani), fostul căpitan al celor de la Academica Clinceni, realizând primul transfer din acest an.
Patriche, unul dintre fotbaliștii longevivi din Liga 1, a cerut rezilierea contractului, având în vedere că a primit un singur salariu în ultimele 6 luni. El a semnat un contract valabil pe un an și jumătate cu Dinamo.
Ulterior, administratorul judiciar al clubului din Ștefan cel Mare a declarat că echipa are mai multe ținte, una dintre acestea fiind atacantul slovac Jakub Vojtus, fost campion al României cu CFR Cluj.
"Noi avem mai mulți jucători pe listă, dar Flavius Stoican și Iuliu Mureșan sunt cei care vor decide exact. Cei mai mulți fotbaliști sunt speriați de situația de la noi și ne refuză. Mai sunt unii, pe care-i țintim noi, dar care sunt prea scumpi. Vom vedea ce va fi până la urmă", a declarat Răzvan Zăvăleanu, la începutul acestui an.
Primul meci oficial din 2022 al celor de la Dinamo este programat pe 21 ianuarie, pe terenul celor de la FC Argeș.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo