Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Legea anunțată de Eduard Novak are deja contestatari! Președintele CS Rapid, poziție tranșantă

Nicu Savin

Actualizat 07/07/2022 la 18:12 GMT+3

Eduard Novak a surprins astăzi întreaga lume a sportului, anunțând că Ministerul Sportului a decis implementarea unei legi prin care toate echipele, din toate sporturile, să fie obligate să folosească minim 40% sportivi români în timpul meciurilor. Legea este deja contestată în spațiul public, fiind considerată discriminatorie. FRF a avut o primă reacție pe acest subiect, cerând explicații clare.

Eduard Novak

Credit imagine: Getty Images

UPDATE | Bogdan Vasiliu, președintele CS Rapid, a oferit pentru Eurosport.ro o primă reacțe privind anunțul făcut de Ministrul Sportului, Eduard Novak.
"Ne bucurăm că dezvoltarea sportului românesc constituie o prioritate și că se caută soluții pentru creșterea performanțelor pe plan internațional.
Noi acordăm încredere sportivilor romani (de aceea, de exemplu la echipa de handbal avem în lot 10 românce care pot intra oricând în primul 7 și suntem într-un proces accelerat de investire în academii de juniori la toate sporturile).
Ni se pare târziu venită aceasta decizie, când toate echipele și-au conturat în mare măsură lotul pentru sezonul următor. Am fi preferat ca această lege sa intre în vigoare începand din sezonul 2024 – 2025 astfel încat să ne facem o strategie din timp în ceea ce privește loturile cu care abordăm competițiile interne ți internaționale", a spus Bogdan Vasiliu.
Sportul roânesc s-ar putea schimba radical în următoarea perioadă, după ce Ministrul Sportului a anunțat astăzi că a hotărât impunerea unei ponderi minine de 40% de sportivi români în orice echipă. Multe formații de hanbal, volei, baschet sau fotbal, care se bazează foaret mult pe străini vor avea foarte mult de suferit.
Implementarea noii legii va vi însă greu de realizat, deoarece au apărut deja primiicontestatari. Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), consideră că legea este discriminatorie și nu este în conformintate cu normele Uniunii Europene.
"Raportat la cetățenii UE, regula de impunere a unui minimum de 40 la sută e una discriminatorie și încalcă prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale a UE, respectiv Tratatul de bază și directivele privind discriminarea", a spus Csaba Asztalos pentru gsp.ro.
Legea Uniunii Europene prevede că orice cetățean are dreptul a aplica pentru orice loc de muncă de pe teritoriul UE, astfel că noua regulă pe care Ministerul Sportului vrea să o aplice ar încălca oarecum acest drept.

FRF cere lămuriri la Ministerul Sportului

Fotbalul va fi cu siguranță afectat de introducerea unei ponderi minime de 40% a jucătorilor români, iar Federația Română de Fotbal a cerut explicații amănunțite, pentru a știi exact cum se va reflecta noua regulă în "sportul rege".
"Precizăriile administrației FRF ca urmare a declarațiilor făcute de domnul ministru Carol Novak.
Federația Română de Fotbal solicită textul ordinului de ministru înainte de publicarea în Monitorul Oficial pentru a identifica impactul asupra competițiilor fotbalistice organizate la nivel național. Ulterior, dacă va fi cazul, va cere clarificări suplimentare Ministerului Sportului", a fost comunicatul emis de FRF pe site-ul oficial.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo