Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Hotărâre în tabăra atleților României la Jocurile Olimpice: "Toți au ca obiectiv obținerea unei medalii"

Irina Aldea

Publicat 20/07/2021 la 16:02 GMT+3

Au mai rămas doar trei zile până la startul Jocurilor Olimpice de la Tokyo. Cel mai așteptat eveniment sportiv al anului va debuta în direct pe Eurosport și Eurosport Player.

Atleții României la Jocurile Olimpice

Credit imagine: facebook

Preşedinta Federaţiei Române de Atletism, Anişoara Cuşmir, a declarat, pentru Agerpres, că obiectivul celor 10 atleţi participanţi al ediţia din acest an a Jocurilor Olimpice este obţinerea unei medalii şi calificarea în 3-4 finale: "În mod normal cele 10 prezenţe pe care le avem acolo, cei zece atleţi, au ca obiectiv obţinerea unei medalii, indiferent de culoarea acesteia, şi, cumva, trei sau patru prezenţe în finalele probelor.
  • Jocurile Olimpice încep de miercuri, 21 iulie, în direct pe Eurosport, cu partidele din competiţia de fotbal. Programul transmisiunilor este aici.
Asta ar fi pe scurt obiectivul şi nu aş vrea să dau nume, pentru că nu doresc să pun presiune pe cineva mai mult decât este cazul. Nu aş vrea să dau nume, dar constanţa unor rezultate ne poate duce cu gândul că vor pătrunde în finală şi de acolo oricând poate ieşi şi o medalie", a declarat Cuşmir. Săptămâna trecută, la Tullin, tricolorii nu au reușit să obțină nicio medalie la Europenele U-23 și U-20, însă moralul e sus pentru Tokyo.

Hotărâre în tabăra atleților tricolori la Jocurile Olimpice de la Tokyo

Ea a transmis, de asemenea, că în condiţiile actuale, numărul de sportivi calificaţi la Jocurile Olimpice de la Tokyo este mulţumitor: "Avem 10 sportivi calificaţi, după canotaj şi fotbal (ca număr, n. red.). În condiţiile date, da, aş putea spune că suntem mulţumiţi. Sigur că întotdeauna este loc de mai bine, dar în condiţiile date, repet, faptul că am avut un an dificil în spate, e bine şi aşa. Mă refer la condiţiile impuse de pandemie. Şi condiţiile de pregătire au fost influenţate şi nu a fost vorba doar de atleţi, de toţi sportivii participanţi la Jocurile Olimpice, toţi s-au lovit de acest lucru".
La competiţiile de atletism din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, România va fi reprezentată de Florentina Costina Iuşco, Alina Rotaru (ambele la săritura în lungime), Claudia Mihaela Bobocea (1.500 m), Daniela Stanciu (săritura în înălţime), Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului), Marius Iulian Cocioran (50 km marş), Rareş Andrei Toader (aruncarea greutăţii), Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Andrea Miklos (400 m), Mihăiţă Alexandru Novac (aruncarea suliţei).
Lotul României pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august) cuprinde 101 de sportivi, 46 la feminin, 55 la masculin, la 17 discipline sportive. Reprezentanţii României vor concura la înot, atletism, canotaj, fotbal, gimnastică artistică, baschet 3x3, ciclism, lupte, tir sportiv, canoe, tenis de masă, box, scrimă, triatlon, judo, tir cu arcul şi tenis.
Jocurile Olimpice încep pentru noi, românii, încă de pe 22 iulie. Naționala lui Rădoi își începe aventura la Tokyo joia viitoare. România - Honduras este pe 22 iulie, de la ora 14:00, pe Eurosport 2!
Honduras - România
Jocurile Olimpice de la Tokyo se vor desfășura în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se vor vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo