Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Contractul impresionant oferit de Lakers lui LeBron James! Superstarul va rămâne în Los Angeles

Vlad Dumitrescu

Actualizat 03/12/2020 la 17:20 GMT+2

LeBron James și-a prelungit contractul cu LA Lakers pentru încă doi ani, urmând să primească 85 de milioane de dolari, a anunțat agentul său, Rich Paul.

LeBron James (Los Angeles Lakers)

Credit imagine: Getty Images

James, care va împlini 36 de ani în această lună, a avut o medie de 25,3 puncte pe meci sezonul trecut și a fost primul la assisturi în NBA, cu o medie de 10.2 pe meci. LeBron va avea 38 de ani când se va încheia contractul.
Preluginrea contractului va asigura prezența lui James în Los Angeles până la sfârșitul sezonului 2022/2023, urmând să ajungă la 20 de sezoane în NBA. James a jucat 11 sezoane pentru Cleveland Cavaliers, patru cu Miami Heat și va juca cel puțin cinci cu Lakers.
James va câștiga 39 de milioane de dolari în sezonul 2020/2021, 41 de milioane în 2021/2022 și 44 de milioane în 2022/2023. Astfel, veniturile sale din contractele din NBA vor ajunge la un total de 435 de milioane de dolari la finalul noului contract cu Lakers.

LeBron James, cifre impresionante în NBA

James a fost numit MVP-ul finalei NBA din 2020 pe care a câștigat-o după șase meciuri jucate de Lakers cu Miami Heat. El a devenit primul jucător din istoria NBA care a câștigat acest premiu cu trei echipe diferite. El a mai câștigat cu Miami Heat în 2012 și 2013 și cu Cavaliers în 2016.
LeBron, al treilea cel mai bun marcator din istoria NBA cu 34.241 de puncte, se află la o distanță de 4.146 de puncte față de liderul Kareem Abdul-Jabbar. Ar avea nevoie de o medie de 25 de puncte pe meci pentru următoarele două sezoane. Mai mult, James este pe locul opt în clasamentul all time al assiturilor și pe locul 13 în clasamentul recuperărilor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo