Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Doncic, cel mai bun jucător în revenirea magnifică a lui Dallas Mavericks! Kevin Durant, 41 de puncte pentru Suns

Bianca Dumitru

Publicat 06/11/2023 la 09:37 GMT+2

Luka Doncic a fost cel mai bun jucător al celor de la Dallas Mavericks noaptea trecută, în revenirea senzațională reușită în fața celor de la Charlotte Hornets, care au condus până în ultimul sfert. De asemenea, Kevin Durant a marcat 41 de puncte în victoria lui Phoenix Suns cu Detroit Pistons.

Luka Doncic

Credit imagine: Getty Images

Dallas Mavericks a obținut noaptea trecută a cincea victorie a sezonului, reușind să câștige pe teren propriu în fața celor de la Charlotte Hornets, scor 124-118.
Rezultatul este cu atât mai important cu cât gazdele au fost conduse până în sfertul 4. Cei de la Mavericks au început bine meciul și au avut chiar 15-8 pe tabelă, dar apoi oaspeții au preluat controlul și au câștigat primele două sferturi, având la pauza mare un avantaj de 12 puncte.
În sfertul 3, Dallas Mavericks s-a impus cu 33-22, recuperând majoritatea punctelor, astfel că sfertul 4 a fost extrem de intens. Gazdele au reușit să preia conducerea și și-au adjudecat prima victorie în fața celor de la Charlotte Hornets după aproape doi ani și 3 înfrângeri consecutive suferite.
Cel mai bun jucător de la Mavericks a fost Luka Doncic, care a terminat meciul cu 23 de puncte și 12 assist-uri, reușind un nou double-double.
MVP-ul partidei a fost, însă, Lamelo Ball, jucătorul celor de la Hornets, care a reușit un triple-double, cu 30 de puncte, 10 recuperări și 13 pase decisive.
Citește și:

Kevin Durant, 41 de puncte în victoria lui Phoenix Suns

Într-un alt meci de aseară, Phoenix Suns s-a impus pe terenul celor de la Detroit Pistons, scor 106-120, obținând a treia victorie a sezonului.
Kevin Durant a fost cel mai bun jucător al meciului, reușind să înscrie 41 de puncte. Americanul de 35 de ani a adunat deja, în primele 7 partide ale sezonului, 209 puncte.
În ceea ce-l privește pe Victor Wembanyama, aseară francezul nu a reușit decât 20 de puncte și 9 recuperări în duelul cu Toronto Raptors, pierdut de Spurs după prelungiri cu 116-123.
În schimb, baschetbalistul de 19 ani, care s-a făcut remarcat în etapa precedentă, în duelul dintre San Antonio Spurs și Phoenix Suns, a reușit 5 blocaje, stabilind un nou record în cariera sa.

NBA | Rezultatele zilei

Detroit Pistons - Phoenix Suns 106-120
San Antonio Spurs - Toronto Raptors 116-123
Cleveland Cavaliers - Golden State Warriors 115-104
Dallas Mavericks - Charlotte Hornets 124-118
Portland Trail Blazers - Memphis Grizzlies 100-112
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo