România U18 a încheiat pe locul secund Divizia B a EuroBaschet! "Tricolorele" au fost învinse de Israel, dar revin în primul eșalon
Eurosport on GoogleDuminică, din nou într-o sală arhiplină, la Tulcea s-a desfășurat finala Diviziei B a EuroBaschet U18, România întâlnind Israel. Din păcate, reprezentativa noastră a pierdut partida cu scorul de 66-85, însă revine în primul eșalon, urmând să se dueleze cu forțele Europei anul viitor.
România U18 (sursă: pagina de Facebook a Federației Române de Baschet)
Credit imagine: Facebook
Finala Diviziei B a EuroBaschet U18 s-a desfășurat duminică seară. În fața a aproape 5.000 de persoane care au umplut până la refuz arena din Tulcea, România a întâlnit Israel, partida anunțându-se foarte interesantă, având în vedere că ambele reprezentative câștigaseră toate meciurile din cadrul competiției la o diferență de două cifre.
Din păcate, Israel conducea cu 30-14 după primul sfert și ajungea să aibă un avans de +22 la pauza mare. Lucrurile nu au stat diferit nici în actul al 3-lea, iar scorul era 76-44 înainte de ultimele 10 minute. România s-a impus în sfertul al 4-lea cu 22-9, însă nu a fost suficient și a pierdut finala cu rezultatul de 66-85.
România revine în Divizia A
Astfel, România U18 rămâne cu un singur titlu câștigat în Divizia B, în 2010, aceasta fiind a 2-a finală pierdută, după cea din 2007. Partea foarte bună este că tricolorele revin în elita europeană la acest nivel și vor participa în Divizia A după o pauză de 14 ani și doar pentru a 4-a oară începând cu anul 2003.
Prestația româncelor pe parcursul turneului a fost impresionantă și viitorul nu sună deloc rău. Pe lângă aceste tinere jucătoare U18, mai multe sportive cu doar câțiva ani mai în vârstă au ajuns să evolueze în baschetul universitar american. Astfel, este clar că avem în față o generație foarte puternică.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)