S-a stins un colos! Don Nelson, antrenor inovator și fost campion ca jucător în NBA, a încetat din viață la 86 de ani
Eurosport on GoogleDon Nelson, cel care a câștigat cinci inele de campion în NBA ca jucător și a fost numit de trei ori Antrenorul Sezonului. El este creditat ca având un aport major la actualul stil de baschet și a pus bazele inclusiv echipei actuale a Golden State Warriors, insistând pentru alegerea lui Steph Curry în draftul din 2009, în ciuda scepticismului celor din organizație.
Don Nelson
Credit imagine: Imago
Zi tristă în baschetul mondial. La 86 de ani, legendarul Don Nelson a murit, familia acestuia făcând anunțul: "Duminică dimineața, iubitul nostru soț, tată, bunic și străbunic Don Nelson a plecat în pace la Domnul, înconjurat de familia sa iubitoare. Pe parcursul ultimei sale săptămâni de viață, prietenii și familia l-au înconjurat cu dragoste, împărtășind binecuvântarea prieteniei sale și reamintindu-și amintiri prețioase".
În 1962, Don Nelson a fost selectat cu alegerea numărul 17 de către Chicago Zephyrs (actuala Washington Wizards) în draft. După doar un sezon, fostul small forward a ajuns la Los Angeles Lakers, unde a stat doi ani. În 1965, Don Nelson a semnat cu Boston Celtics și a câștigat cinci titluri la echipa din Massachusetts. Ultimul său sezon a fost 1975/1976, iar Boston Celtics i-a retras ulterior tricoul cu numărul 19.
Don Nelson, unul dintre cei mai mari antrenori din toate timpurile
Don Nelson și-a început cariera în antrenorat în 1976, la Milwaukee Bucks, după o scurtă perioadă petrecută ca asistent. Preluând o echipă aflată în derivă, ca urmare a plecării în urmă cu un an a lui Kareem Abdul-Jabbar la Los Angeles Lakers, el a reușit să îmbunătățească bilanțul echipei cu 14 victorii în primul său sezon. De notat că, în 1977, Bucks reușea cel mai spectaculos comeback în sfertul al 4-lea (-29), care totodată este acum al 5-lea cel mai mare per total din toate timpurile. La Milwaukee Bucks, Don Nelson a câștigat de două ori distincția de Antrenorul Sezonului, în 1983 și 1985. Pe parcursul mandatului său, el a revoluționat baschetul, inventând conceptul de "point forward". Cel responsabil mai tot timpul de conducerea mingii era Paul Pressey, care avea postul de small forward.
Totodată, el a popularizat strategia de a faulta intenționat aruncătorii slabi de aruncări libere, însă asta abia când a ajuns la Dallas Mavericks, în 1997. Înainte de acea experiență, după 12 ani petrecuți la Milwaukee Bucks, el a antrenat-o timp de șapte ani pe Golden State Warriors (câștigând o nouă distincție de cel mai bun antrenor) și pe New York Knicks pentru mai puțin de un sezon. În 1998, primul său off-season complet la Mavs, a reușit să îi obțină pe Dirk Nowitzki și Steve Nash în schimbul lui Robert Traylor și Pat Garrity, mișcările fiind de-a dreptul fabuloase. Atât Nowitzki, cât și Nash, au câștigat titlul de MVP ulterior.
Ultimul mandat al lui Don Nelson a fost la Golden State Warriors, între 2006 și 2010. El a pus bazele echipei care a câștigat patru titluri în NBA, dintre care trei între 2015 și 2018. Practic, în ciuda scepticismului, el a insistat ca Steph Curry să fie selectat în draftul din 2009. Don Nelson este pe locul secund în topul antrenorilor cu cele mai multe victorii în sezonul regular din NBA, cu 1.335 de succese, fiind întrecut doar de Gregg Popovich.
- Don Nelson este considerat unul dintre cei mai mari antrenori din istorie, alături, printre alții, de Gregg Popovich, Phil Jackson, Red Auerbach, Pat Riley și Steve Kerr.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)