România, victorie în ultimele secunde cu Serbia, la Campionatul European U16 de la Oradea! Succes fabulos pentru tricolori

Eurosport on Google

Selecţionata României a învins formaţia Serbiei cu scorul de 75-73 (20-20, 11-18, 20-12, 24-23), sâmbătă seara, în Grupa A a Campionatului European de baschet masculin U16 - FIBA U16 EuroBasket 2026, care se desfăşoară la Oradea.

România U16, baschet. Foto: Federația Română de baschet.

Credit imagine: Facebook

Tricolorii s-au impus dramatic, printr-un coş reuşit de Sebastian Lăpuşte când mai erau trei secunde de joc.

Sebastian-Petru Lăpuşte a fost artizanul victoriei, fiind aproape de un triple-double, cu 22 de puncte, 12 recuperări, 9 pase decisive. Eric Crăciun s-a remarcat cu 19 p, 4 rec, iar Viktor-Jozsef Balogh a contribuit cu 12 p.

De la sârbi s-au evidenţiat Tarik Muratovic, 13 p, Filip Mrden, cu 13 p, 4 rec, şi Todor Avramovic, 11 p, 3 rec.

În celălalt meci al zilei, Lituania a dispus de Polonia cu 83-66.

Lituania e lider, cu 4 puncte, urmată de Polonia, 3 puncte, România, 3 puncte, Serbia, 2 puncte.

Duminică vor avea loc ultimele partide din grupă, Serbia - Polonia (13:00) şi România - Lituania (18:00).
Sursa: Agerpres.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo