U-BT Cluj-Napoca, într-o formulă nouă înaintea sezonului 2025/26! "Suntem în fața unui an istoric"
U-BT Cluj-Napoca, campioana României la baschet masculin, s-a reunit, luni, pe parchetul din BT Arena, pentru sezonul 2025/26, potrivit site-ului oficial al clubului. Singurii absenți motivați au fost Iverson Molinar și Mitchell Creek, care vor ajunge în cursul săptămânii la Cluj.
US Open 2025 se vede în direct pe Eurosport și HBO Max, în perioada 24 august - 7 septembrie
Sursa video: Eurosport
"Succesul echipei e țelul principal și se bazează pe concentrarea și efortul vostru", au fost cuvintele cu care antrenorul Mihai Silvășan, aflat la al zecelea său an ca antrenor principal, i-a întâmpinat pe jucători.
Staff-ul tehnic a fost completat cu Alexander Geddes, noul antrenor secund, și cu dr. Daniel Albu.
Jucătorii au trecut de testele fizice la care au fost supuși de preparatorul fizic Andrei Bălan și de Adrian Resteman și Csaba Mott, membrii staff-ului medical.
"Sunt foarte mulțumit de transferurile pe care le-am făcut până în acum, în momentul de față lotul fiind definitivat. Cred eu că suntem foarte bine acoperiți pe toate pozițiile, având jucători polivalenți care formează o rotație bună pentru a lupta pe ambele fronturi, EuroCup și ABA League.
Participarea în Liga Adriatică reprezintă o provocare pentru noi, de aceea am încercat să îmbinăm jucători cu experiență cu jucători tineri, flămânzi după performanță, care își doresc să se afirme.
Cred că suntem mai puternici din punct de vedere fizic față de sezonul trecut și cu siguranță vom avea o echipă mai rapidă și mai atletică. Talentul jucătorilor există, rămâne să ne unim, să creăm un spirit de echipă care să ne aducă performanță", a declarat Mihai Silvășan.
La rândul său, directorul executiv Branko Cuic a spus: "Suntem în fața unui sezon istoric, dovadă a muncii și a seriozității din ultimii ani. Vom participa pentru prima oară în ABA League, iar noi credem că e o situație win-win pentru ambele părți, echipa noastră având mai multe meciuri puternice, iar ei având o nouă formație din EuroCup, cu rezultate respectabile în sezoanele trecute.
Cu toate acestea, nu ne înțelegeți greșit, suntem mândri că suntem campionii României, iar parcursul naționalei e foarte important pentru noi în continuare. Obiectivele sunt în continuare să câștigăm toate competițiile pe plan intern, în EuroCup să ajungem în Play-off, iar în ABA League să trecem de prima grupă".
"Sunt foarte încântat pentru sezonul următor. De mâine începem antrenamentele, care sunt cea mai importantă parte în a crea chimia necesară pentru performanță. De asemenea, comunicarea dintre noi este esențială, însă băieții cu care am povestit până acum, atât cei cu experiență, cât și cei tineri, sunt dornici să pună umărul la succesul echipei", a comentat căpitanul echipei, Patrick Richard, citat de Agerpres.
În perioada următoarea pregătirea va continua la Cluj-Napoca, înainte de începerea partidelor amicale: la Râmnicu Vâlcea cu CS Vâlcea 1924 (7 septembrie) și cu AEK Atena (8 septembrie), la Aleksandrovac (Bosnia-Herțegovina) cu KK Igokea (13 septembrie) și BC Nijnîi Novogorod (15 septembrie), la Belgrad cu KK Mega Basket (22 septembrie) și la Subotica cu KK Subotica (24 septembrie).
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)