U-BT Cluj-Napoca și-a aflat adversarele din grupele EuroCup! Prima reacție a antrenorului Mihai Silvășan

U-BT Cluj-Napoca și-a aflat adversarele pe care le va întâlni în Grupa B a competiției masculine de baschet EuroCup în sezonul 2026/27, potrivit tragerii la sorți efectuate miercuri, la Barcelona.

U-BT Cluj-Napoca

Credit imagine: Facebook

La a cincea participare a campioanei României în competiția europeană, "U" le va înfrunta pe Turk Telekom Ankara (Turcia), La Laguna Tenerife (Spania), Umana Reyer Venezia (Italia), Maxima Roma (Italia), Siaulai Basketball (Lituania), London Lions (Anglia) și Skyliners Frankfurt (Germania), potrivit site-ului oficial al clubului.
"Evident, la prima vedere este o grupă complicată. Știam că nu poate fi ușor, fiindcă sunt foarte multe echipe bune anul acesta în competiție. Se putea și mai rău, se putea să picăm cu una din echipele grecești din urna a șasea sau a șaptea.
Asta este, nu știm încă exact ce loturi și-au construit celelalte oponente. Așteptăm să vedem asta, deci nu cred că e momentul să facem supoziții sau să vedem unde suntem. Luăm lucrurile pas cu pas.
Prima oară trebuie să terminăm noi de construit echipa, să creăm o echipă competitivă și să ne antrenăm bine. Cam acestea sunt obiectivele din acest moment, nu ne gândim foarte mult la adversarii noștri", a declarat antrenorul Mihai Silvășan.
La rândul său, directorul executiv Branko Cuic a comentat: "O grupă foarte grea, la prima vedere, ținând cont de istoria cluburilor pe care le vom întâlni, dar asta nu înseamnă nimic, pentru că multe echipe încă își construiesc loturile și nu știm încă varianta finală a lor.
Vom vedea ce va fi, cert e faptul că vom avea parte de un sezon foarte frumos, cu niște meciuri tari încă de la început și, cu siguranță, acceptăm provocarea, iar obiectivul nostru nu se schimbă".
Cu un format complet nou și o creștere cu 60% a numărului de echipe care se vor alinia la start începând din următoarea stagiune, BKT EuroCup își consolidează statutul de a doua cea mai importantă competiție intercluburi ca nivel din Europa.
Pentru a împărți cele 32 de formații în 8 grupe de câte 4 echipe, organizatorii au folosit un tabel de punctaj care a avut la bază rezultatele din sezoanele precedente. Victoriile din ultimele trei sezoane și prezența constantă în sferturile de finală ale competiției i-au garantat echipei clujene un punctaj suficient încât să fie repartizată în urna a doua valorică.
Fiecare grupă va avea 14 etape, primele patru clasate urmând să se califice în play-off, care va cuprinde optimi, sferturi, semifinale și finală, toate după formatul cel mai bun din trei meciuri. Prima etapă se va juca pe 29 septembrie.

Cum arată celelalte grupe din EuroCup

Grupa A: Le Mans Sarthe Basket (Franța), Hapoel Midtown Ierusalim (Israel), Recoletas Salud San Pablo Burgos (Spania), Cedevita Olimpija Ljubljana (Slovenia), Baglietto Derthona Tortona (Italia), ARIS Salonic Betsson (Grecia), Rostock Seawolves (Germania), Riga Zelli (Letonia);
Grupa C: Cosea JL Bourg-En-Bresse (Franța), Tofaș Bursa (Turcia), Buducnost VOLI Podgorica (Muntenegru), Dolomiti Energia Trento (Italia), Napoli Basketball (Italia), Neptunas Klaipeda (Lituania), Niners Chemnitz (Germania), Slask Wroclaw (Polonia);
Grupa D: AS Monaco (Franța), Bahceșehir College Istanbul (Turcia), Kids&Us Manresa (Spania), Ratiopharm Ulm (Germania), Roma Basketball (Italia), Lietkabelis Panevezys (Lituania), PAOK Salonic (Grecia), Balkan Botevgrad (Bulgaria).
Sursa: AGERPRES
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo