Eurosport
S-a stabilit când va lupta Anthony Joshua pentru revanșă cu Oleksandr Usyk! Anunțul oficial
De
Publicat 09/02/2022 la 18:28 GMT+2
Anthony Joshua și-ar putea lua revanșa în fața lui Oleksandr Usyk în luna mai, când meciul va avea loc fie în Marea Britanie, fie în Orientul Mijlociu sau în Statele Unite ale Americii.
Anthony Joshua (r.) verlor im September seine drei WM-Titel gegen Alexander Usyk (l.). Im kommenden Frühjahr soll es zum Rückkampf kommen
Credit imagine: Getty Images
Meciul revanșă dintre boxerul ucrainean Oleksandr Usyk, noul campion mondial al greilor în versiunile WBA, WBO, IBF și IBO, și britanicul Anthony Joshua a fost fixat pentru luna mai, a anunțat promotorul fostului campion mondial, Eddie Hearn, conform Reuters.
Usyk a cucerit cele patru centuri mondiale în septembrie 2021, când l-a învins pe Joshua la puncte, cu o decizie unanimă, în ringul amenajat pe stadionul lui Tottenham Hotspur.
Presa britanică a relatat că Tyson Fury, campionul mondial WBC, i-a oferit o sumă de bani lui Joshua pentru a renunța la meciul revanșă obligatoriu cu Usyk, cu scopul de a aranja cu ucraineanul un meci de unificare a titlurilor mondiale. Negocierile au intrat însă în impas.
Citește și:
Eddie Hearn a declarat la BBC Radio 5 că s-a stabilit ca lupta revanșă Usyk - Joshua să aibă loc în luna mai: "Marea Britanie, SUA, Orientul Mijlociu, avem oferte din toată lumea pentru acest meci. Eu aș vrea să fie în Regatul Unit, dar vom vedea."
Usyk, 35 ani, fost campion al centurilor unificate la categoria grea-ușoară, are 19 victorii în palmares, dintre care 13 înainte de limită, în timp ce Anthony Joshua, 32 ani, numără 24 de victorii (22 KO) și două înfrângeri.
Sursa: AGERPRES
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo