Singurul om de care lui Mike Tyson i-a fost frică: "Împietream când rămâneam singur cu el"

Cosmin Cioboata

Publicat 04/12/2019 la 10:42 GMT+2

Fostul mare boxer Mike Tyson a povestit în cartea "Ambiție de fier: Viața mea cu Cus D'Amato" că nu se temea de adverarii cu care intra în ring. Totuși, în cariera sa a existat un om care îl făcea să tremure de fiecare dată când avea ocazia.

mike tyson frica

Credit imagine: Getty Images

Cus D'Amato, mentorul său, îl făcea pe Mike să se simtă vinovat chiar și atunci când câștiga. D'Amato a marcat o bună perioadă din cariera lui Tyson. I-a fost manager și a contribuit la cele mai mari victorii din cariera lui.
"Împietream când rămâneam singur cu el. Când spunea 'Mike, trebuie să vorbesc cu tine!', simțeam o oarecare jenă. Oamenii vedeau doar modul în care el sărbătorea loviturile mele de KO, dar nu auzeau ce îmi spunea în vestiar, după meci. Mă făcea să mă simt groaznic, știa să se joace cu emoțiile mele. Lucrurile alea îmi rămâneau în cap toată ziua." , a povestit Tyson în carte.
Mike Tyson este considerat cel mai mare boxer din istorie. Calitățile și talentul său au fost remarcate încă din primele lupte, iar la 20 de ani a câștigat titlul la categoria super-grea. Vârsta la care l-a învins pe deținătorul centurii de la acea vreme l-a propulsat pe primul loc în topul celor mai tineri campioni mondiali din box.
De-a lungul carierei, Tyson a adunat 56 de lupte, a câștigat 50 (44 prin K.O.) și a pierdut de 6 ori.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo