Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

2023 în sport | 4 cicliști vs. restul lumii în acest an. Preambul la cel mai tare Tur al Franței din istorie

Nicu Savin

Actualizat 27/12/2023 la 09:51 GMT+2

La final de an, Eurosport.ro vă propune o trecere în revistă a celor mai importante momente din ciclism în 2023, cu accent pe ceea ce s-a întâmplat în marile tururi, în care s-a scris o nouă pagină în istoria acestui sport. Roglic, Vingegaard și Kuss au câștigat cele 3 tricouri dorite de orice rutier, dar Tadej Pogacar a compensat prin două "monumente" câștigate, iar Remco a punctat și el.

Traseul etapei a 19-a din Turul Franței 2024

Anul 2023 a fost unul unic în istoria ciclismului. Chiar dacă raportul de forțe dintre marile echipe părea foarte echilibrat la început, Jumbo Visma a reușit să devină prima echipă din istorie care câștigă toate cele 3 mari tururi dintr-un singur sezon. Anul 2024 se anunță deja unul mult diferit și e greu de crezut că o asemenea performanță va mai putea fi repetată în viitorul apropiat.
Ca de fiecare dată, în prima parte a sezonului toți ochii au fost pe clasice, acolo unde Mathieu Van Der Poel și-a luat partea leului, câștigând Milano - San Remo și Paris - Roubaix. Tadej Pogacar a punctat și el în primăvară, reușind o victorie fabuloasă în Turul Flandrei. Slovenul pornea ca mare favorit și în Liege-Bastogne-Liege, dar o căzătură suferită în prima parte a cursei l-a făcut să se retragă. Din păcate, accidentarea suferită la încheietura mâinii avea să aibă urmări serioase pentru parcursul ulterior al lui "Pogi".

Primoz Roglic s-a impus dramatic în Giro

Abandonul lui Pogacar din La Doyenne i-a permis lui Remco Evenepoel să își apere fără probleme titlul din 2022, iar belgianul mergea în Giro cu un moral excelent. Rutierul de la Quick Step a început perfect primul mare tur al anului, câștigând probele de contratimp din etapele 1 și 9 și punând peste 40 de secunde între el și principalii contracandidați la tricoul roz, Geraint Thomas și Primoz Roglic.
Din păcate, Remco a fost nevoit să abandoneze înaintea etapei a 10, după ce s-a infectat cu Covid. Retragerea sa i-a deschis calea către o victorie mare lui Geraint Thomas, iar galezul părea că nu are cum să rateze această oportunitate. Înainte de contratimpul din etapa 20, "G" avea 26 de secunde în fața lui Roglic, dar slovenul a fost imperial la proba contra cronometru, la care e campion olimpic, și i-a luat 40 de secunde rivalului său, preluând tricoul roz. Ultima etapă a fost una de gală, astfel că Roglic a câștigat pentru prima dată în carieră Turul Italiei, la a 3-a participare.
picture

Giro d'Italia 2023 | Momentul care îl putea costa pe Roglic pierderea tricoului roz

Jonas Vingegaard a fost imbatabil în Turul Franței

Jumbo Visma savura astfel un succes răsunător, dar nimeni nu anticipa ceea ce avea să se întâmple ulterior. A urmat Turul Franței, unde se preconiza o bătălie epică între Jonas Vingegaard și Tadej Pogacar. Danezul câștigase în 2022, dar majoriotatea specialiștilor considereau că Tadej va avea o mare sete de revanșă și nu putea fi învins a doua oară la rând, mai ales că echipa din jurul său părea mai puternică decât cu un an în urmă. Echilibrul a persistat în primele două săptămâni, dar zarurile s-au aruncat la începutul celei de-a 3-a.
Contratimpul din etapa a 16-a a fost unul dintre punctele de referință ale istoriei recente a ciclismului: Vingegaard a mers absolut incredibil și i-a luat un minut și 38 de secunde lui Pogacar, o diferență pe care nimeni nu ar fi pariat un cent. Ecartul uriaș dintre danez și rivalii săi (Van Aert, care e foarte bun la contratimp, a venit la aproape 3 minute) a generat chiar și unele suspiciuni de dopaj în lumea ciclismului, dar testele nu au scos la iveală nimic necurat. A doua zi s-a văzut totuși de ce Pogacar nu a putut mai mult la contratimp.
Sleit de puteri, slovenul a clacat complet în etapa a 17-a, pierzând aproape 6 minute în raport cu Vingegaard pe Cole de la Loze. Așadar, lucrurile erau tranșate, iar Jonas Vingegaard trebuia doar să rămână pe bicicletă până la Paris pentru a câștigat al doilea tricou galben consecutiv. A făcut-o fără probleme și Jumbo Visma bifa al doilea succes în marile tururi din 2023.

Sepp Kuss, victoria carierei în Vuelta

Mai rămânea Vuelta, acolo unde se părea că formația olandeză va merge cu Primoz Roglic ca lider. Vingegaard a decis totuși să meargă și el în ultimul mare tur al anului, ceea ce ridica deja serioase semne de întrebare despre cum vor gestiona șefii echipei eventualul "război civil". Remco Evenepoel părea singurul rutier capabil să se bată cu "monstrul Jumbo Vimsa": belgianul era campion en-titre și venea după un aur mondial la contratimp. Zvonurile despre plecarea sa la Ineos erau în toi în perioada respectivă și cu siguranță l-au afectat, în ciuda faptului că a negat mereu că poate fi destabilizat de ceea ce se întâmplă în jurul său.
picture

Evenepoel, victorie categorică în etapa a 18-a din Vuelta! Kuss, foarte aproape de succes la general

Remco a câștigat entuziasmant etapa a 3-a și a preluat tricoul roșu, dar ulterior a clacat. Forța celor de la Jumbo Visma a ieșit prima dată la iveală în etapa a 6-a, dar nu prin Roglic sau Vingegaard, ci prin Sepp Kuss. Americanul care le fusese locotenent fidel celor doi în Giro și Le Tour a primit mai multă libertate în Vuelta și s-a agățat cu ambele mâini de șansa ivită. El a câștigat etapa a 6-a, dar nu a preluat atunci tricoul roșu, ci după ce-a de-a 8-a, câștigată de Roglic.
Încă nu era clar dacă Sepp Kuss a devenit varianta numărul unu pentru Jumbo Visma, existând semne de întrebare cu privire la capacitatea sa de a rezista până la final, în condițiile în care era deja la al 3-lea mare tur al anului. Odată cu scurgerea etapelor a devenit limpede că șefii echipei îl vor pe Kuss în roșu la Madrid și restul competiției a devenit destul de plictisitoare. Vingegaard și Roglic au câștigat timp în raport cu toți ceilalți rutieri, urcând pe podiumul provizoriu, și erau acolo pentru eventualitatea în care se întâmplă ceva cu Sepp Kuss. Cei doi rutieri nu și-au atacat niciodată coechipierul și acesta a obținut cea mai mare victorie a carierei, una totuși destul de ciudată, venită din ordinele oficialilor.
Experții au vorbit despre cel mai mare cadou din istoria ciclismului, pentru că Sepp Kuss a primit cadou tricoul roșu de la Vingegaard și Roglic sau mai exact de la șefii lui Jumbo. Formația olandeză a devenit prima din istorie care triumfă în toate cele 3 mari tururi dintr-un sezon, iar sârbătoarea a fost fastuoasă.
Totuși, ceea ce s-a întâmplat în Vuelta nu a rămas fără urmări. Înaintea ultimei curse importante a anului, Il Lombardia, lumea ciclismului a fost zguduită de anunțul plecării lui Roglic de la Jumbo Visma. Deși slovenul nu a dat niciun moment vina pe strategia din Vuelta, e clar că nu i-a picat bine să fie ținut în frâu din mașină. Timp de aproximativ 3 săptămâni, zvonurile despre viitorul slovenului au împânzit publicațiile de specialitate, dar vestea cea mare a surprins pe toată lumea. Roglic a semnat cu Bora cu scopul declarat de a-și îndeplini visul, acela de a câștiga Turul Franței. Ultima cursă a slovenului în tricoul formației olandeze a fost Turul Lombardiei, pe care a terminat-o pe locul 3. Pogacar a câștigat "Clasica frunzelor moarte" pentru al 3-lea an la rând, dovedind încă o dată că este un rutier complet, care poate livra în aproape orice cursă.

Turul Franței 2024 se anunță cea mai tare cursă din istoria modernă a ciclismului

Cam așa s-a derulat sezonul 2023 în ciclismul mondial, dar ceea ce urmează în 2024 este de neratat. Plecarea lui Roglic de la Jumbo Visma dă peste cap multe calcule care se făceau până în urmă cu câteva luni. Acum, există toate premisele să avem parte de cel mai tare Tur al Franței din istorie. Jumbo rămâne o forță și fără Roglic, iar traseul din săptămâna a 3-a îi vine mănușă lui Vingegaard, care se va axa doar pe câștigarea celui de-al 3-lea tricou galben consecutiv.
Totuși, concurența se anunță una mult mai solidă. Tadej Pogacar nu are de gând să renunțe la clasice și tocmai s-a anunțat că va merge și în Giro. Pantani a fost ultimul rutier care a făcut dubla Giro - Le Tour, în 1998, într-o eră întunecată a ciclismului. Totuși, slovenul are suficiente argumente pentru a spera la victorie în ambele mari tururi.
În primul rând, în Giro nu va avea cine știe ce concurență și ar trebui să se impună fără să consume foarte multă energie, ceea ce-i va permite să ajungă la startul "Marii Bucle" în deplinătatea forțelor. Mai mult, eșecul clar suferit anul trecut în Turul Franței nu trebuie să fie relevant. Pogacar tocmai a dezvăluit că accidentarea din Liege-Bastogne-Liege a avut urmări mai importante decât se părea, iar prețul a fost plătit în a 3-a săptămână din Le Tour. Așadar, un Pogacar sănătos poate visa la o victorie în Turul Franței, mai ales că UAE ar putea arăta înfiorător pentru orice rivală.
Dar Turul Franței 2024 nu va însemna doar duelul Vingegaard - Pogacar. Roglic își va concentra pregătirea pentru a ajunge în formă maximă în Le Tour, iar cei de la Bora îi vor oferi toate condițiile. Nu se pune problema de un alt lider în echipa germană, care va fi în mod cert construită pentru a-l susține pe sloven. Roglic are deja 34 de ani și cu fiecare an care trece șansele sale de a mai câștiga tricoul galben scad, astfel că e limpede că va da totul la ediția de anul viitor.
Pe lângă cei 3 rutieri amintiți, În Turul Franței va fi și Remco Evenepoel. Belgianul va lua contact pentru prima dată cu cea mai importantă cursă din lume și cu siguranță va fi printre protagoniști. Remco are mentalitate de campion și nu va merge în Turul Franței pentru a face figurație. Totuși, lipsa de experiență și a unor locotenenți de nivelul celor ai rivalilor sunt două handicapuri peste care belgianul trebuie să treacă pentru a se putea implica în lupta pentru tricoul galben și, cel puțin deocamdată, nu e foarte sigur că o poate face.
Așadar, Turul Franței 2024 se anunță electrizant și nu trebuie ratat sub nicio formă de niciun fan al ciclismului. Pentru prima dată după mulți ani se preconizează o bătălie în mai multe direcții. Va fi o luptă memorabilă chiar dacă vor apărea schimbări de planuri pentru unele echipe și rutieri și chiar dacă unul dintre cei 4 mai sus amintiți nu va fi la start sau va ieși repede din cărți.
Turul Franței 2024 va avea loc în perioada 29 iunie - 21 iulie și va fi în direct și în exclusivitate pe Eurosport și aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo