Elveţianca Elise Chabbey (FDJ) a câştigat cursa feminină Strade Bianche

Ciclista elveţiană Elise Chabbey (FDJ United-Suez) a câştigat sâmbătă, la sprint, cursa feminină Strade Bianche, la Siena, care s-a desfăşurat pe distanţa de 131 km.

Elise Chabbey

Credit imagine: Getty Images

Chabbey a fost cronometrată în 3 h 35 min 42 sec, fiind urmată, cu acelaşi timp, de poloneza Kasia Niewiadoma (Canyon) şi de germanca Franziska Koch (FDJ United Suez).

Fosta campioană elveţiană a făcut diferenţa în ultimii metri ai urcării de pe Via Santa Caterina, folosindu-şi umerii pentru a prelua conducerea chiar înainte de sosire pe pavajul cu pietre din Piazza del Campo.

"Este una dintre cursele mele preferate (...). De câteva ori m-am trezit în pragul renunţării şi m-am gândit: ŤAsta e totť, dar de fiecare dată am reuşit să mă adun şi să continui", a explicat ea.
Sursa: Agerpres.
Fostul fundaș de fier de la Vaslui și Poli Timișoara, Gabi Cânu se deschide într-un dialog despre fotbal, viață și drumul de la fotbalist profesionist la antrenor. Interviul cu Gabi Cânu va fi duminică de la ora 20.45 pe Europsort 1. Toate interviurile din seria "Fotbalul - Povestea mea" cu Belodedici, Sănmărtean, Marius Niculae, Stelea, Bratu și mulți alții sunt disponibile pe HBO Max.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo