Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Imagini pentru istorie! Primoz Roglic l-a felicitat pe Pogacar pentru succesul din Turul Franței

Nicu Savin

Actualizat 19/09/2020 la 20:32 GMT+3

Primoz Roglic a pierdut inexplicabil tricoul galben în Turul Franței, după ce a cedat aproape 2 minute conaționalului său Tadej Pogacar la proba de contratimp individual, încheiată pe cățărarea La Planches de Belles Filles. Chiar dacă era stors de puteri, Primoz Roglic a avut puterea să-l felicite pe Pogacar la final, imaginea cu cei 2 îmbrățișându-se fiind una pentru istorie.

Primoz Roglic l-a felicitat pe Tadej Pogacar după victoria impresionantă din Turul Franței

Credit imagine: Eurosport

Nimic nu anunța deznodământul etapei de astăzi, de la singurul contratimp al acestei ediții a Turului Franței, dar s-a demonstrat încă o dată că ciclismul este unul dintre cele mai puțin previzibile sporturi.
Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) se afla la aproape un minut în spatele lui Primoz Roglic (Jumbo Visma) înainte de etapa de contratimp și premisele că va putea surmonta această diferență nu erau foarte mari. Roglic este cunoscut ca un rutier care excelează la această probă și toată lumea se aștepta ca acesta să nu aibă probleme în a-și păstra tricoul galben.
Ei bine, Pogacar nu doar că a recuperat diferența față de Roglic, dar a trecut cu mult în fața conaționalului și prietenului său, devenind în proporție de 99% noul câștigător al Turului Franței, etapa de mâine fiind doar o formalitate.
Este sigur că Pogacar a prins cea mai bună zi din viața sa, iar Roglic a avut-o probabil pe cea mai proastă. Indiferent de ce s-a întâmplat în cursă, cei doi sloveni rămân prieteni și au demonstrat la final că se respectă foarte mult.
Sleit de puteri și probabil cu psihicul la pământ, Primoz Roglic a avut tăria de a-l felicita pe rivalul său, înregistrarea acestui moment fiind postată pe contul oficial de Twitter al echipei Jumbo Visma alături de mesajul ”Am pierdut tricoul galben. Felicitări, Tadej Pogacar!”, o dovadă în plus de sportivitate. Imaginea cu cei doi rutieri îmbrățișându-se la final va rămâne cu siguranță în analele sportului.

Tadej Pogacar a doborât multe recorduri

Pe lângă tricoul galben, slovenul a câștigat și tricoul alb, destinat celui mai bun tânăr, dar și cel alb cu buline roșii, devansându-l pe Richard Carapaz. Astfel, ciclistul sloven a devenit primul om din istorie care obține toate aceste 3 tricouri distinctive într-o ediție de Turul Franței.
La numai 21 de ani și 363 de zile, Pogacar devine cel mai tânăr câștigător al tricoului galben din Marea Buclă din ultimii 116 ani. Henri Cornet avea puțin peste 19 ani în 1904 când a câștigat această competiție.
De asemenea, Tadej Pogacar este primul rutier din ultimii 37 de ani care triumfă la prima participare în Marea Buclă. Ultimul om care a reușit această performanță a fost Laurent Fignon, în 1983.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo