Etapa de astăzi, care părea favorabilă unei vitorii din evadare, s-a încheiat în cele din urmă la un sprint. Remi Cavagna (Deceuninck Quick Step) a sperat la o victorie până cu 2,5 kilometri înainte de final, mement în care a fost închițit de pluton.

Bruno Armirail (Groupama FDJ) a încercat un atac pe ultimul kilometru, dar nu a rezistat până la finish, astfel că s-a ajuns la sprint. Alejandro Valverde a sprintat primul, dar s-a sufocat repede, iar Magnus Cort Nielsen a venit din spate și nu a avut adversar în lupta pentru vitorie.

Vuelta a España
Ackermann a câștigat ultima etapă din Vuelta 2020! Roglic, tricou roșu la Madrid
08/11/2020 LA 17:08

"M-am gândit foarte puțin la victorie când a început etapa. Această victorie înseamnă foarte mult pentru mine. Îmi readuce încrederea. A fost o perioadă foarte dificilă pentru toată lumea. E un sentiment extraordinar să știu că am câștigat din nou.", a spus Cort Nielsen la finalul etapei.

Aceasta este cea de-a 3-a victorie a danezului în Vuelta, după ce a reușit o dublă în 2016. De asemenea, Cort are în palmares și o vitorie în Turul Franței.

Bătălia pentru locurile de pe podiumul de astăzi a fost foarte strânsă, Primoz Roglic venind pe locul 2, în timp ce Rui Costa s-a clasat al treilea. Astfel, slovenul a luat 6 secunde de bonificație și are acum 45 de secunde avans față de Richard Carapaz înaintea etapei decisive.

Vuelta se va juca pe Alto de la Covatilla

În urma etapei de mâine vom afla cine este câștigătorul Turului Spaniei. Traseul de 178 de kilometri se va încheia pe Alto de la Covatilla, o cățărare de 11,7 kilometri lungime, cu o pantă medie de 6,9%.

Până acolo însă, rutierii trebui să treacă în prima parte a etapei peste o cățărare de categoria 1 (Puerto del Portillo: 14 km/5,3%), iar mai apoi peste încă 3 ascensiuni de categoria a 3-a și una de categoria a 2-a, care vor fi cu siguranță foarte obositoare.

Evident, Roglic este mare favorit, dar slovenul va fi cu siguranță atacat de Richard Carapaz și Hugh Carty, care nu vor avea nimic de pierdut, astfel că ne putem aștepta la un final electrizant.

Ciclism
Roglic a câştigat Vuelta (şi) datorită secundelor bonus. Cum ar fi arătat clasamentul fără ele
07/11/2020 LA 18:41
Vuelta a España
Primoz Roglic a câştigat Vuelta 2020! Carapaz a atacat prea târziu, pe Alto de la Covatilla
07/11/2020 LA 17:10