Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Medicii sunt rezervați cu privire la starea lui Fabio Jakobsen: ”Viața lui este în pericol”

Nicu Savin

Actualizat 05/08/2020 la 23:29 GMT+3

Accidentul groaznic din prima etapă a Turului Poloniei a stârnit reacții imediate din partea tuturor celor implicați.

Dylan Groenewegen l-a împins pe FAbio Jakobsen la finish-ul din Turul Poloniei, iar olandezul este în stare gravă, medicii fiind rezervați

Credit imagine: Getty Images

Cel mai important în acest moment este cu siguranță starea de sănătate a celor afectați în urma groaznicei căzături, în special a lui Fabio Jakobsen, care este în comă indusă. Medicii au fost rezervați în declarații, dar speră că în final totul va fi bine pentru rutierul olandez.
Dylan Groenewegen este blamat de toată lumea după gestul său incalificabil de la finish-ul primei etape din Turul Poloniei, când efectiv la împins în gradurile de protecție pe Fabio Jakobsen.
Toată lumea așteaptă cu sufletul la gură noi informații despre starea de sănătate a lui Jakobsen după ce medicul care i-a acordat îngrijiri a oferit detalii îngrijorătoare.

"Ciclistul este rănit grav și viața lui este în pericol"

În urma căzăturii, Fabio Jakobsen a fost conștient, însă foarte grav rănit, astfel că a fost trasferat imediat cu un elicopter la un spital din Katowice. Acolo, acesta fost supus unor investigații mai amănunțite și băgat într-o comă indusă pentru a se evita afecțiunile neurologice.
Barbara Jerschina, unul dintre medicii care i-au oferit asistență rutierului la spital a fost foarte rezervată în fața jurnaliștilor în privința stării de sănătate a sportivului: "Am făcut tot ce se putea face. Condițiile de lucru au fost foarte dure, este o vătămare la cap foarte gravă. A fost dificil de intubat, dar tuburile laringiene și oxigenul puteau fi conectate. Am menținut nivelul de saturație. Inima funcționa bine, menținând presiunea corectă."
"Ciclistul este rănit grav și viața lui este în pericol. A pierdut și mult sânge. El este viu până la urmă, este alături de noi și sperăm că vom câștiga această cursă", a mai declarat medicul pentru jurnaliștii de la fața locului.
Fabio Jakobsen

Comisarul lovit de Jakobsen a fost resuscitat

În momentul căzăturii Jakobsen s-a lovit de gardurile de protecție de pe marginea străzii, iar în momentul căzăturii l-a izbit frontal pe un comisar al cursei care se afla în imediata apropiere.
Acesta a suferit răni foarte grave și a fost nevoie să fie resuscitat de medici, iar apoi trasferat și el la spitalul din Katowice. Deși primele zvonuri au fost că și acesta s-ar afla în comă, se pare că nu este așa, iar acum se află în afara oricărui pericol.
Cei de la Jumbo Visma. echipa lui Dylan Groenewegen, și-au prezentat deja scuze pentru gestul rutierului lor, dar cei de la Deceuninck Quick-Step sunt foarte vehemenți și cer măsuri drastice din partea UCI, care a avut și ea o primă reacție cu privire la acest incident.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo