Eduard Grosu nu a putut termina cursa de fond de la Jocurile Olimpice din cauza căldurii sufocante, însă a făcut o figură frumoasă în evadarea zilei. După competiție, sportivul a declarat că este mândru că a reușit să arate tricoul României întregii lumi la Tokyo.
"Strategia a fost una bine aleasă, am reușit să fiu prezent în evadarea zilei, am avut un avans de 20 de minute, dar din păcate căldura mi-a pus probleme foarte mari și în ultimul kilometru al primei cățărări lungi, care ajungea pe lac, am pierdut contactul cu cei cinci care au mai rămas în evadare. Am continuat de unul singur pentru aproximativ 50 de kilometri, pe muntele Fuji am fost prins de pluton, am reușit să mai rezist acolo undeva la 20-30 minute. Dar apoi am pierdut contactul cu plutonul și imediat în vârful Muntelui Fuji am fost oprit de comisari pentru că aveam o întârziere mai mare de cinci minute față de grupul fruntaș.
A fost un 'Out of time limit', în afara timpului de control. Căldura a fost problema mea cea mai mare. Pe finalul cățărării, mă durea foarte tare capul, am început să am frisoane, pielea de găină, din cauza căldurii, și nu am reușit să mă exprim 100%. Din nefericire, condițiile de aici au fost puțin vitrege cu mine, pentru că de obicei nu îmi place căldura. Am crezut că azi, fiind și puțină ploaie, o să reușesc să trec mai bine, dar cu temperaturi de 38-40 de grade Celsius pe o cățărare, când te bate soarele în cap, e dificil și pentru mine a fost o problemă acest lucru.
Olympic Games
VIDEO | I s-a dezmembrat bicicleta și s-a prăbușit pe velodrom! "Nu am văzut niciodată așa ceva!"
02/08/2021 LA 15:13
A fost o experiență foarte frumoasă, am reușit să 'fim pe televizor' timp de trei ore, să arăt tricoul României întregii lumi, ceea ce până în momentul de față nu s-a mai întâmplat în ciclism. Sunt bucuros pe de o parte, pentru că am reușit să fiu în față, pentru cel puțin 140-150 km, dar din păcate rezultatul final nu a fost cel pe care mi l-am dorit, însă este o experiență care cu siguranță mă va ajuta pe viitor și sper că la Paris, în 2024, traseul va fi unul mai adaptat la caracteristicile mele și cu experiența căpătată aici și dacă vom reuși și noi să avem o echipă națională mai puternică, cu cel puțin doi trei sportivi la start, care să mă poată ajuta, probabil voi reuși să fac și un rezultat. Dar, în condițiile date, a fost maximum pe care l-am putut obține astăzi", a declarat Eduard Grosu, potrivit Agerpres.

"E un pas înainte pentru ciclismul românesc!"

Ciclistul în vârstă de 28 de ani a spus că, din punctul său de vedere, la Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024, va reuși să obțină un rezultat mai bun.
"Cu siguranță, am 28 de ani, voi fi cel puțin în floarea vârstei sportive la 31 ani, pentru că mai sunt trei ani până la Olimpiadă. Cred că cu maturitatea și experiența pe care am adunat-o în ani, voi reuși să mă descurc mai bine. Din păcate, știam că traseul este unul dificil, dar din păcate condițiile și la final picioarele au fost cele care m-au trădat. Eu m-am pregătit 100%, am făcut tot ceea ce mi-a stat în putință să ajung în formă maximă.
Sunt într-o formă bună, am demonstrat asta acum două săptămâni când am terminat pe locul doi în cea mai importantă competiție UCI din România (Turul Sibiului), dar condițiile meteo și toți factorii externi care nu țin de mine astăzi m-au influențat în mod negativ. Dar din toată partea rea, trebuie să luăm ce a fost bun, este foarte important că m-am văzut în pluton și în fața cursei pentru trei ore, iar asta nu s-a mai întâmplat până acum. Este cu siguranță un pas înainte pentru ciclismul românesc și pentru mine."
Jocurile Olimpice continuă pentru români duminică. Programul reprezentanților României la Tokyo este aici.
Jocurile Olimpice de la Tokyo se desfășoară în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se văd pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Olympic Games
Derapaj xenofob incredibil la Jocurile Olimpice: "Prinde cămilele alea din urmă"
29/07/2021 LA 09:36
Olympic Games
Primoz Roglic este campion olimpic! Slovenul a luat aur la proba de contratimp de la Tokyo
28/07/2021 LA 08:31