Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Derapaj xenofob incredibil la Jocurile Olimpice: "Prinde cămilele alea din urmă"

Cristian Mihală

Actualizat 29/07/2021 la 16:46 GMT+3

Patrick Moster, antrenorul de ciclism al Germaniei, a fost trimis acasă după derapajul verbal avut în proba de contratimp. Neamţul i-a numit pe Amanuel Ghebreigzabhier şi Azzedine Lagab "cămile".

German cycling official Patrick Moster has apologised for using racist language

Credit imagine: Eurosport

Scandal uriaş la Tokyo, după ce antrenorul german al lotului de ciclism a fost surprins pe cameră cum îi oferea "sfaturi preţioase" lui Nikias Arndt. În proba de contratimp, în care Roglic a strălucit, cucerind aurul olimpic, tehnicianul neamţ a încercat să îl motiveze pe Nikias Arndt, unul dintre cei doi rutieri germani prezenţi în concurs. Doar că modul în care a făcut acest lucru a fost reprobabil, Moster jignindu-i teribil pe rutierii aflaţi înaintea elevului său.
Concret, pe filmare se aude cum antrenorul îi transmite lui Arndt să facă tot posibilul să îi prindă pe cicliştii plecaţi înaintea lui în cursă, Amanuel Ghebreigzabhier şi Azzedine Lagab (Algeria). "Prinde cămilele alea din urmă, prinde cămilele", a spus tehnicianul în mai multe rânduri, dorind să îşi capaciteze rutierul, dar stârnind o controversă rasistă majoră.

Germanii şi-au cerut scuze, după derapajul lui Patrick Moster

Imediat după ce imaginile au fost făcute publice, Moster, fost ciclist, şi-a prezentat scuzele.
"În tensiunea momentului, mi-am ales total nepotrivit cuvintele. Îmi pare atât de rău, nu pot decât să îmi prezint scuzele sincere. Nu am dorit să fiu lipsit de respect faţă de nimeni", a comentat tehnicianul.
Comitetul Olimpic German a luat imediat atitudine, considerând de neconceput atitudinea lui Moster. Acesta a fost deja trimis înapoi în ţară, iar oficialii au dat de înţeles că va fi dat afară de pe postul ocupat.
"Suntem convinşi că scuzele lui Moster au fost sincere. Dar, prin ceea ce a spus, el a încălcat flagrant spiritul olimpic. Fair-playul, respectul faţă de adversari şi toleranţa nu sunt negociabile în cadrul Team Deutschland", s-a arătat în comunicatul Comitetului Olimpic German.
Jocurile Olimpice de la Tokyo se desfășoară în perioada 23 iulie - 8 august, iar toate competițiile se văd pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo