Greg LeMond, ultimul câștigător de Tur al Franței prezent în Paris-Roubaix, crede în șansele lui Tadej Pogacar
Publicat 13/04/2025 la 11:26 GMT+3
Tadej Pogacar va concura pentru prima dată în carieră în Paris - Roubaix, la seniori, și va deveni primul câștigător al Turului Franței care ia startul în "Iadul Nordului" de la legendarul Greg LeMond încoace. Americanul care a experimentat asta în 1991 a salutat decizia slovenului și chiar crede că acesta are toate atuurile pentru a câștiga, deși există și câteva semne de întrebare în privința sa
Paris - Roubaix 2025: Mathieu van der Poel, Tadej Pogacar und Wout van Aert im Duell
Credit imagine: Getty Images
Tadej Pogacar este un rutier complet, care a demonstrat că poate câștiga aproape orice gen de cursă, dar în acest an și-a propus să dărâme toate miturile. În urmă cu câteva săptămâni, slovenul a anunțat că va lua startul în Paris - Roubaix, decizie care a fost catalogată drept riscantă de unii specialiști, deoarece în "Iadul Nordului" apar multe incidente și o eventuală accidentare i-ar da peste cap pregătirea pentru Turul Franței, care rămâne obiectivul său principal în fiecare an.
Pogacar a câștigat săptămâna trecută Turul Flandrei, reușind să-l desprindă pe Mathieu Van Der Poel la ultima trecere peste Oude Kwaremont, iar duminică va încerca "imposibilul", adică să-l bată pe olandez și în Paris - Roubaix, unde rutierul de la Alpecin a triumfat în ultimii doi ani.
Participarea lui Tadej Pogacar în Paris - Roubaix va marca o premieră în ciclismul mondial în acest secol. Slovenul este primul câștigător al Turului Franței care concurează în anul următor în "Iadul Nordului" de la legendarul Greg LeMond. Americanul a câștigat pentru a 3-a și ultima dată tricoul galben în "Marea Buclă" în 1990, iar în 1991 a fost prezent în premieră în Paris - Roubaix, unde a terminat pe locul 55.
Greg LeMonde îl vede pe Tadej Pogacar capabil să câștige Paris - Roubaix
Înainte de marea cursă de mâine, LeMond a oferit un amplu interviu presei franceze, în care a salutat decizia lui Pogacar de a participa în acest an, subliniind că e păcat să te privezi de această clasică minunată dacă ai resurse pentru a concura. Triplul câștigător al Turului Franței crede că Pogacar are chiar șanse de a se impune în Paris - Roubaix și l-a dat exemplu pe legendarul Bernard Hinault, care a câștigat de 5 ori "Marea Buclă" și are și un titlu în "Infernul Nordului". De asemenea, LeMonde consideră că opiniile belgienilor și olandezilor conform cărora Pogacar e prea slab în greutate pentru a rezista în Paris - Roubaix sunt doar niște preconcepții fără noimă.
"Ce a fost asta (că niciun câștigător de Tur al Franței nu a mai mers în Paris - Roubaix în anul următor din 1991)? 34 de ani? Asta ar trebui să fie... ilegal! De ce să te privezi de această experiență? Este o cursă magică, cea mai bună. Lui Hinault nu i-a plăcut Paris-Roubaix, dar a venit și a câștigat. Mie mi-a plăcut Paris-Roubaix. Turul Franței rămâne cursa mea preferată, dar Paris-Roubaix este undeva foarte aproape. Am visat să câștig această cursă.
Poate că singurul punct slab pentru Pogacar este echipa lui. Paris-Roubaix este un pic de loterie, ceea ce face cursa atât de atractivă. Sunt accidente, incidente mecanice și se poate trezi izolat. Îi lipsește și experiența în această cursă. De aceea aș spune că raportul de forțe e puțin în favoarea lui Van der Poel. Mads Pedersen se potrivește și el cu această cursă. Dar Pogacar cu siguranță nu vine să termine pe locul doi. El cântărește la fel de puțin Hinault la acea vreme (n.r. în 1981, când a câștigat) și are abia cu două kilograme mai mult decât aveam eu. Belgienii și olandezii insistă mult pe asta, dar pentru mine, Pogacar are profilul potrivit pentru clasice. Un rutier ca Ganna este foarte puternic, dar consumă și multă energie. Pogacar a fost dominant mereu, dar nu a fost niciodată atât de competitiv. Uitați-vă cum câștigă: solo împotriva unor echipe foarte organizate. Asta îl face și mai excepțional.", a spus LeMonde, citat de RMC Sport.
Tadej Pogacar nu este chiar străin de pavatele pe care se face mereu diferența în Paris - Roubaix. Slovenul a concurat de două ori la juniori în această cursă, fără a avea rezultate notabile, iar în ultima perioadă a făcut mai multe descoperiri ale traseului, astfel că e pregătit. Rămâne de văzut cum se va descurca în regim de cursă și dacă va reuși să se desprindă pe secțiunile plate de piatră cubică, deoarece dacă ar ajunge la un sprint pe velodromul lui Roubaix cu oameni ca Van Der Poel, Pederse sau Van Aert ar avea șanse infime să treacă primul linia de sosire.
Paris - Roubaix 2025 va fi duminică (13 aprilie), integral, în direct și în exclusivitate pe Eurosport 1 și Max, începând cu ora 11:30.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo