Dylan Groenewegen a primit o suspendare record pentru o faptă care nu ține de dopaj (9 luni), dar problemele sale ar putea continua după gravul accident pe care l-a provocat în Turul Poloniei în luna august.

Oficialii celor de la Deceuninck Quick Step au depus o plângere la autoritățile poloneze împotriva lui Groenewegen, iar Patrick Lefevere, directorul echipei belgiene, a anunțat că această acțiune va continua.

Ciclism
Fabio Jakobsen, din nou pe bicicletă, dar medicul echipei e rezervat privind data revenirii la curse
27/11/2020 LA 11:22

"Nu știm când va fi judecat cazul. La fel ca în majoritatea problemelor juridice, va fi ceva care se va întinde pe termen lung.", a declarat Lefevere pentru cotidianul belgian Het Laatste Nieuws.

Aceasta nu e singura acțiune în instanță împotriva lui Groenewegen, deoarece Fabio Jakobsen ar fi depus o alta în Olanda. Potrivit aceleiași publicații, ambele cazuri au menirea de a stabili valoarea pagubelor cauzate de teribilul accident.

Lefevere a spus că a acceptat decizia UCI privin suspendarea lui Groenewegen, dar nu a vrut să facă alte precizări cu privire la aceasta: "Nu mai am chef să vorbesc despre asta. Nu pentru că mi-e frică de reacții, ci pur și simplu pentru că a fost suficient. Ca echipă, oricum nu am avut nicio influență asupra suspendării."

https://i.eurosport.com/2020/11/04/2928525.jpg

Echipele își dau mâna pentru o siguranță mai mare a rutierilor

În urma accidentului foarte grav suferit de Fabio Jakobsen, dar și a celor în care au fost implicați Remco Evenepoel (în Il Lombardia) sau Steven Kruijwsijk (în Criteriul Dauphine), oficialii echipelor Deceuninck și Jumbo Visma au ridicat problema înființării unei organizații independente, care să asigure siguranța la curse.

Lefevere a admis că tot mai multe echipe au îmbrățișat această idee și se poartă discuții în acest sens. Directorul de la Quick Step este în favoarea experților independenți în materie de siguranță, chiar dacă președintele UCI, David Lappartient, a minimizat această idee.

"În acest moment, se formează comitete pe această temă. Sper că lucrurile se vor mișca mai repede de acum înainte. La începutul sezonului european, la Omloop Het Nieuwsblad, trebuie să existe un plan concret pe masă. Vreau experți independenți să judece sprinturile. Experții trebuie să vină din pluton, pentru că cei care nu au concurat niciodată pe bicicletă, nu pot judeca ce este periculos și ce nu.", a completat Lefevere.

În ceea ce-l privește pe Fabio Jakobsen, acesta a suferit o intervenție chirurgicală ultima dată în octombrie, când o secțiune de os pelvian a fost folosită pentru reconstituirea maxilarului său. Lefevere a spus că sprinterul său este optimist cu privire la viitor. Se va întoarce pe bicicletă chiar la sfârșitul acestei luni, dar revenirea la curse ar putea fi suspendată până cel puțin în luna mai.

"Am fost șocat în special de optimismul său. Este competitiv, vrea să se întoarcă și nu se teme. Fălcile lui trebuie să se vindece timp de trei luni înainte de a se putea face implantul dentar și vor mai trece alte trei luni până când vor fi așezați dinții noi. Asta ar însemna cel puțin luna mai a anului viitor. Nu poate concura fără dinți până atunci.

Nu sunt un specialist, dar respirația și corzile vocale par să se îndrepte în direcția corectă. Fabio are multe cicatrici pe față - nu va mai fi Elvis Presley, dar știind de unde a venit este un lucru grozav.", a încheiat Patrick Lefevere, citat de Cycling News.

Ciclism
Reacția lui Dylan Groenewegen, după suspendarea primită pentru accidentul provocat în Turul Poloniei
11/11/2020 LA 12:36
Ciclism
A venit verdictul în cazul Groenewegen! Cât a fost suspendat olandezul după accidentul din Polonia
04/11/2020 LA 08:31