Primoz Roglic era mare favorit înainte de contratimpul de astăzi, dar conaționalul său Tadej Pogacar a avut o evoluție incredibilă și a câștigat aproape 2 minute la proba de contratimp.
Astfel, Tadej Pogacar mai are de îndeplinit doar o simplă formalitate în etapa de mâine pentru a-și trece în palmares primul trofeu major din carieră, la prima participare în Marea Buclă.
Pogacar a fost cel mai bun din pluton la proba de contratimp, reușind astfel a 3-a victorie de etapă din această ediție. După ce Jumbo Visma a controlat total această cursă încă din prima zi, echipa olandeză este nevoită să se recunoască învinsă de un tânăr de numai 21 de ani, care nu a avut o susținere deosebită din partea echipei sale.
Turul Spaniei
Tadej Pogacar nu va merge în Vuelta! Slovenul și-a fixat alte două obiective în finalul sezonului
26/07/2022 LA 11:11
Pe lângă tricoul galben, slovenul a câștigat și tricoul alb, destinat celui mai bun tânăr, dar și cel alb cu buline roșii, devansându-l pe Richard Carapaz. Astfel, ciclistul sloven a devenit primul om din istorie care obține toate aceste 3 tricouri distinctive într-o ediție de Turul Franței.
La numai 21 de ani și 363 de zile, Pogacar devine cel mai tânăr câștigător al tricoului galben din Marea Buclă din ultimii 116 ani. Henri Cornet avea puțin peste 19 ani în 1904 când a câștigat această competiție.
De asemenea, Tadej Pogacar este primul rutier din ultimii 37 de ani care triumfă la prima participare în Marea Buclă. Ultimul om care a reușit această performanță a fost Laurent Fignon, în 1983.
Pe locurile 2 și 3 în această etapă au terminat Tom Dumoulin și Richie Porte, care au avut același timp.

Clasamentul general înaintea ultimei etape

https://i.eurosport.com/2020/09/19/2890057.jpg
Turul Franței
Eddy Merckx știe de ce Pogacar a pierdut Turul Franței! Care a fost marea eroare a slovenului
24/07/2022 LA 13:57
Turul Franței
Jonas Vingegaard, primele reacții după victoria din Turul Franței! Ce a spus despre Pogacar
23/07/2022 LA 20:54