După aproape un an în care a fost supus la multiple intervenții chirurgicale, Froome se poate antrena în sfârșit la nivel normal, iar pandemia de coronavirus pare să îl fi ajutat. Asta pentru că ceilalți rutieri de general din pluton nu vor avea nici ei curse în picioare, astfel că pe 29 august, când va începe Turul Franței, rutierul născut în Kenya, la Nairobi, nu va avea vreun handicap din punct de vedere al pregătirii.
Până la a discuta despre șansele sale în Le Tour, unde vizează a 5-a victorie finală, Froome a vorbit cu Kevin Pietersen, pe Instagram, despre dopajul din ciclism. Actualul rutier al lui Ineos și-a amintit că, în urmă cu 12 ani, pe când evolua la Barloworld, a participat la primul Tur al Franței, iar ceea ce a văzut l-a îngrozit. 2008 a fost ediția în care Ricardo Ricco a fost expulzat din Marea Buclă pe motiv de dopaj, iar Moises Deunas, coechipierul lui Froome, a fost încătușat după ce a picat în etapa a 11-a un test pentru EPO.
"Am devenit profesionist în 2008 și credeam că e un moment bun să pătrund în ciclism. Mă gândeam că acei ani nebuni, presărați de dopaj, sunt în urmă, dar am avut șocul vieții mele când, la 23 de ani, am participat la primul Tur al Franței. Nu îmi venea să cred ce se întâmplă: rutier după rutier era scos din cursă din cauza dopajului. Unul dintre coechipierii mei care stătea chiar lângă autocarul echipei, a fost luat pe sus în cătușe. Acele epsioade mi-au deschis ochii, am înțeles ce se întâmpla", și-a amintit Froome, citat de cyclingnews.com.
Turul Franței
Legendele ciclismului se înclină în fața lui Pogacar! "Va lua 7 Tururi ale Franței"/"E noul canibal"
18/07/2021 LA 06:52
Din fericire, ciclismul a fost un sport care, deși măcinat din interior de scandalurile de dopaj, a avut forța să revină la viață. În prezent mulți consideră că această disciplină e una dintre cele mai curate, pentru simplul fapt că s-au luat o serie de măsuri menite să îi descurajeze pe trișori.
"De atunci, multe lucruri s-au schimbat, a fost introdus pașaportul biologic, iar controalele sunt mult mai dese acum. Trebuie să înregistrăm practic fiecare zi din viața noastră, astfel încât să putem fi testați oricând. Consider că ciclismul este din nou un loc grozav în zilele noastre", a mai spus britanicul.

Chris Froome, despre deserviciile aduse ciclismului de "era Armstrong"

"Era Armstrong", așa cum e numită perioada din a doua jumătate a anilor '90 - prima jumătate a anilor '2000, a adus deservicii uluitoare ciclismului, mulți considerând că acest sport a rămas încă unul extrem de tenebros. Nimic mai fals, garantează Froome, care a explicat și de ce rutierii de general obțin în prezent performanțe similare cu cele la care aveau acces cicliștii care umblau cu "punguțe magice".
"Încă trebuie să ne justificăm. Au trecut 15 ani de la perioada aceea și încă vorbim despre ea, cu siguranță că a făcut mult rău din punct de vedere al imaginii. Dar lucrurile s-au schimbat în bine, avem un sport curat, nu cred că aș fi putut câștiga 4 Tururi ale Franței dacă era altfel. Cei mai mulți din pluton foloseau anumite stimulente pentru a merge mai bine. Ciclismul e în acest moment de 100 de ori mai curat, dar totuși noi reușim să mergem mai rapid pe cățărări decât o făceau ei. Cum se explică asta? Am evoluat enorm în termeni de tehnologie, avem acces la alte materiale de concurs, am câștigat enorm în ceea ce privește nutriția. Ca atleți, suntem per total mult mai buni, mai compleți decât erau cei din acea perioadă. Nu avem însă posibilitatea să ne recuperăm atât de repede de la o zi la alta. Ei foloseau ce foloseau pentru a-și manipula sângele, astfel încât să nu fie obosiți, să se recupereze în timp record. Acum, după o zi teribil de grea în munți, se vede în pluton că e o schimbare a trenei, a prospețimii pentru următoarele două-trei zile. Toți simțim nevoia să ne recuperăm, să o luăm mai ușor", a concluzionat Froome.
Froome a fost și el bănuit că s-a dopat, Sky fiind arătată cu degetul de mai multe ori din acest punct de vederer. Rutierul britanic chiar a fost investigat de UCI, dar Uniunea Ciclistă Internaţională a anunţat în cele din urmă că l-a exonerat pe britanic, decizând să închidă procedura legată de controlul antidoping anormal efectuat de rutierul britanic în septembrie 2017, cu ocazia Turului Spaniei. Lui Froome i s-a găsit la un control anti-doping un nivel ridicat de salbutamol, dar concluzia finală a fost că "eşantionului domnului Froome nu constituie un rezultat analitic anormal".
Până ca rutierii din plutonul profesionist să revină oficial în curse, Eurosport îţi oferă de luni, 4 mai, să vezi în ce formă sunt rutierii tăi favoriţi: "Zwift Tour for All", super-cursa virtuală pe etape, cu echipe de World Tour, va fi în direct pe Eurosport săptămâna viitoare.
Canalele Eurosport nu sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, însă ele se regăsesc în continuare la principalii operatori de pe piață. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Turul Franței
Pogacar, acuzat că trișează în Turul Franței. Răspunsul slovenului
17/07/2021 LA 06:25
Turul Franței
Tadej Pogacar e patronul din Turul Franţei. De 86 de ani nimeni nu a reuşit ceva similar
15/07/2021 LA 16:01