Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Poate cea mai frumoasă lecție din sport în 2021 vine din Turul Franței

Cristian Mihală

Publicat 05/07/2021 la 08:39 GMT+3

Una dintre cele mai frumoase povești din sportul mondial în 2021 vine din Turul Franței. Nic Dlamini, rutierul lui Qhubeka NextHash, a făcut tot ce a depins de el să treacă linia de sosire în etapa a 9-a din Le Tour, chiar dacă știa că va fi descalificat.

Ambrose Madvulo Dlamini (Qhubeka). Tour de Francia 2021

Credit imagine: Getty Images

Sportul înseamnă ambiție, dăruire și, poate mai presus de orice, respect. Nic Dlamini nu este un rutier de top, dar a devenit ieri un exemplu pentru mulți prin modul în care s-a comportat. După o căzătură, ciclistul lui Qhubeka NextHash a avut mari probleme. A strâns din dinți, chiar dacă a doua etapă din Alpi a fost una teribil de grea, iar vremea a fost potrivnică, fiind frig și plouând pe toată lungimea rundei.

Dlamini, exemplu în Turul Franței

Sud-africanul de 25 de ani nu a rezistat nici măcar în grupetto, astfel că o bună parte din etapă a trebuit să se descurce pe cont propriu. O misiune teribil de grea, având în vedere starea fizică și vremea. Dlamini a știut că nu va ajunge în timpul limită, însă a vrut să onoreze cum se cuvine cea mai importantă competiție ciclistă din lume. El a sosit cu o oră și 25 de minute întârziere față de învingătorul rundei, Ben O'Connor (Ag2R Citroen), însă a devenit un exemplu de dăruire și de devotament: nu a renunțat, indiferent cât de vitrege au fost condițiile.
"A fost o etapă cumplită, cu multe cățărări. Am avut o zi proastă, mai ales că am căzut destul de devreme și am pierdut contactul cu orice alt rutier. A fost foarte greu să rulez singur, dar am strâns din dinți și mi-am găsit un ritm. Mi-ar fi plăcut mult să termin Turul Franței 2021, dar nu m-am gândit deloc să renunț în această etapă, deși știam că nu voi face timpul limită. Cel mai important lucru a fost să nu mă opresc. E o cursă specială și a fost un vis al meu să concurez aici. Să mă dau jos de pe biciletă și să urc în mașină nu a fost o opțiune. Sunt mândru că am reușit să termin etapa, chiar dacă a fost ultima pentru mine în Le Tour 2021", a spus sud-africanul, citat de Cycling News.
Dlamini a sosit cu 40 de minute mai târziu față de timpul limită setat de organizatori. Ultimii rutieri care au terminat runda de duminică - exceptându-l pe rutierul Qhubeka NextHash - au sosit la 37 de minute și 15 secunde de învingător.
Nu doar Dlamini a fost eliminat din cursă de timpul limită. Au fost "victime" cu nume printre sprinteri, Arnaud Demare și Bryan Coquard fiind eliminați din același motiv. Cavendish, deținătorul tricoului verde, a avut și el emoții, sosind cu aproximativ două minute înainte de "deadline". De altfel, sprinterul lui Deceuninck-QuickStep a admis ulterior că s-a temut enorm de această rundă. Fiind una scurtă, de doar 145 de kilometri, nu putea veni cu un avans mai mare de 37 de minute și 20 de secunde. "Am fost terifiat de această rundă, vă spun sincer. Sunt încântat că am rămas în cursă", a spus cel poreclit Manx Missile.
Azi e zi de pauză în Turul Franței, iar echipele își pot stabili strategia pentru ultimele două săptămâni de cursă. Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) e lider și nu va putea fi detronat în condiții normale, dar cu siguranță că Ienos, Jumbo Visma și Movistar vor încerca să facă lucruri deosebite, pentru a-și salva Turul.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo