Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tadej Pogacar e patronul din Turul Franţei. De 86 de ani nimeni nu a reuşit ceva similar

Cristian Mihală

Publicat 15/07/2021 la 19:01 GMT+3

Tadej Pogacar (UAE) este patronul Turului Franţei. Slovenul a câştigat şi ultima etapă din Pirinei, desfăşurată între Pau şi Luz Ardiden, după o nouă demonstraţie de forţă. Pe locurile 2 şi 3 în etapa de azi s-au clasat Jonas Vingegaard (Jumbo-Visma) şi Richard Carapaz (Ineos), cei trei ocupând în această ordine şi podiumul de la general.

Team UAE Emirates' Tadej Pogacar of Slovenia wearing the overall leader's yellow jersey celebrates as he crosses the finish line during the 18th stage of the 108th edition of the Tour de France cycling race, 129 km between Pau and Luz Ardiden, on July 15,

Credit imagine: Getty Images

Runda de azi - care conţinea două căţărări de categorie specială (Col du Tourmalet şi Luz Ardiden) - părea că nu va mai fi o afacere între favoriţi, chiar dacă lungimea ei (doar 130 de kilometri) o făcea destul de uşor de controlat. Plin de lauri, după succesul de ieri, Pogacar nu avea de ce să îşi pună colegii la treabă, astfel că responsabilitatea era, în teorie, pe umerii lui Ineos şi Jumbo-Visma. Britanicii aveau nevoie să îl distanţeze pe Vingegaard, în perspectiva contratimpului, pentru locul secund, însă asta nu însemna că va ţine în chingi evadarea, după cât de rău a arătat Ineos ieri.
Şi, totuşi, echipele oamenilor de general şi-au dat mâna şi au controlat excelent etapa, atacanţii neavând vreo şansă. Doar Gaudu, lansat excelent de Madouas, pe Tourmalet, a părut să le dea emoţii favoriţilor, dar pe ultima căţărare prinderea lui s-a dovedit, într-un final, o formalitate.

Pogacar, cel mai puternic în Turul Franţei şi pe Luz Ardiden

Pe Luz Ardiden, nu am avut parte de atacuri, existând doar o trenă susţinută a lui Ineos, ci doar o cursă cu eliminare, cei mai puţin puternici nereuşind să ţină pasul cu Tao Geoghegan Hart sau Castroviejo. În cele din urmă, Pogacar a atacat cu 3,3 kilometri înainte de final, şi doar 3 ciclişti au mai ţinut ritmul cu el: Vingegaard, Carapaz şi Mas. În contextul în care nu a reuşit să îşi desprindă rivalii, Tadej a lăsat puţin garda jos, nedorind să îşi ducă în trenă adversarii. De asta a încercat să profite Mas, care cu 800 de metri înainte de final a avut un atac articulat. Pogacar a înţeles că doar de el depinde să îl oprească pe ibericul de la Movistar şi, cu 500 de metri înainte de final l-a prins şi l-a depăşit, sprintând spre al 3-lea succes de etapă din Turul Franţei 2021 (3 victorii a avut slovenul şi anul trecut în Marea Buclă, când nimeni nu se aştepta să ducă tricoul galben la Paris).
"E incredibil. După ziua de ieri, m-am simţit destul de bine şi mi-am dorit să câştig, dacă pot, şi azi. Totul a fost excelent pentru noi, ca echipă. A fost foarte greu. Pe Tourmalet a fost un ritm furios. Am stat în spatele coechipierilor şi am aşteptat să se termine. Mai sunt trei zile, însă, dar arată bine viitorul meu. Nu sunt îngrijorat, nu vreau să jignesc, dar e greu să pierd avansul pe care îl am", a spus Pogacar, la final.
Cu victoria de azi, Pogacar a trecut pe primul loc şi în clasamentul căţărătorilor, devansându-l pe Wout Poels. Slovenul are 19 puncte peste rutierul lui Bahrain şi nu mai poate fi "dezbrăcat" de tricoul alb cu buline roţii. Mai avem două runde de plat şi un contratimp la dispoziţie, astfel că mai există doar 2 căţărări repertoriate pe traseu.
De menţionat că ziua de azi a fost una teribilă pentru Rigoberto Uran, care, având un contratimp superior lui Carapaz, visa că va termina pe podium Turul Franţei 2021. Columbianul a fost distanţat încă de pe Tourmalet şi a terminat la aproape 9 minute de Pogacar. Sud-americanul a coborât, astfel, până pe locul 10 la general.
Pogacar este primul rutier din ultimii 86 de ani care să câştige 6 etape în Turul Franţei înainte de 23 de ani.
Clasament etapă
Putem spune că, odată cu etapa de azi, ştim în proporţie de 99,9% podiumul Turului Franţei şi ordinea. Vingegaard are doar 6 secunde peste Carapaz, dar e cu o clasă peste el la contratimp, astfel că nu are cum să mai piardă, în condiţii normale, locul secund. Locul 5 va fi şi el o miză, iar acolo Kelderman ar trebui să îl depăşească pe Ben O'Connor, fiind mult mai bun în proba contra-cronometru.
Clasament general
Chiar dacă ştim aproape sigur configuraţia clasamentului final, ultimele 3 etape ne vor ţine cu sufletul la gură din perspectiva sprinterilor: Cavendish şi Matthews se bat în continuare pentru tricoul verde, iar britanicul are şansa istorică să depăşească recordul lui Eddy Merckx (cei doi au 34 de victorii de etapă în Turul Franţei).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo