O femeie iresponsabilă a provocat una dintre cele mai urâte căzături din istoria Turului Franței. Aceasta a stat prea aproape de șosea, iar Tony Martin (Jumbo Visma) a izbit-o în plin. Germanul s-a prăbușit, iar aproape tot plutonul, care era compact în momentul respectiv, a fost implicat în căzătură, mai mulți rutieri având nevoie de îngrijiri medicale.

Haos în prima etapă din Turul Franței! Un spectator a provocat o căzătură cumplită

În haosul creat pe șosea, femeia respectivă a dispărut și până în acest moment este de negăsit. Jandarmeria franceză a emis un comunicat pe pagina oficială de Facebook, prin care solicită ajutorul martorilor pentru găsirea acesteia.
Turul Franței
Gestul uriaș făcut de o fană în Turul Franței, după ce un rutier al Astanei a suferit o căzătură
04/07/2021 LA 10:17
"Spectatorul care a provocat acest accident a părăsit locul înainte de sosirea anchetatorilor.", a notat pe Facebook Postul de Jandarmerie din Finistere (localitatea pe suprafața căreia s-a produs incidentul), care apoi a descris caracteristicile fizice ale persoanei respective și i-a rugat pe oameni să vină cu informații pentru ca aceasta să poată fi găsită.

Organizatorii o vor da în judecată pe femeia care a provocat accidentul

Organizatorii Turului Franței au emis și ei un comunicat prin care anunță că o vor acționa în judecată pe femeia care a provocat accidentul, cu scopul de a-i face pe spectatorii care asistă la cursele cicliste să fie mai responsabili.
Încă de ieri, procurorii au confirmat că au deschis o anchetă penală pentru "încălcarea deliberată a reglementărilor de siguranță și provocarea unor accidente care ar putea împiedica pe cineva să lucreze până la trei luni". Aceasta este o infracțiune care poate fi pusă sub acuzare în Franța, pedepsită cu până la un an de închisoare și cu o amendă de până la 12.000 de €.
În urma acelei căzături, germanul Jasha Sütterlin (DSM) a fost nevoit să abandoneze din Turul Franței. Acesta ar putea depune o plângere, iar dacă perioada de inactivitate cauzată de căzătura din prima etapă se va întinde pe mai mult de 3 luni, atunci femeia riscă cele mai grave consecințe. În caz contrar, aceasta va fi pedepsită cu o amendă de 1500 de €, coform legilor în vigoare din Hexagon.
Turul Franței
Femeia care a făcut prăpăd în Turul Franţei, arestată, într-un final
30/06/2021 LA 13:19
Turul Franței
Cum vor francezii să o găsească pe femeia care a provocat accidentul teribil din Turul Franței
29/06/2021 LA 11:19