Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Hugo Houle s-a impus din evadare în etapa a 16-a din Turul Franței! Vingegaard, de neclintit

Nicu Savin

Publicat 19/07/2022 la 18:21 GMT+3

Hugo Houle (Israel Premier Tech) a câștigat din evadare etapa a 16-a din Turul Franței, trecând solitar linia de sosire după un atac dat cu peste 30 de kilometri înainte de final. Pe locul secund a terminat Valentin Madouas (Groupama FDJ), iar podiumul a fost completat de Michael Woods. În grupul favoriților nu s-a întâmplat nimic deosebit, deși Pogacar a încercat să-l atace pe Vingegaard.

Zielankunft 16: Etappe, Hugo Houle gewinnt nach Solo-Ausritt

Credit imagine: Eurosport

Prima etapă din Pirinei a fost una destinată evadării, iar estimările specialiștilor au fost respectate. La scurt timp după startul real, un grup de peste 20 de rutieri s-a desprins și, chiar dacă dintre ei făcea parte și Aleksandr Vlasov (aflat la 10 minute și 32 de secunde de Vingegaard), plutonul le-a dat liber.
Mai mulți oameni din față au încercat să preia frâiele cursei, dar cel mai solid atac a fost dat de Hugo Houle (Israel Premier Tech), cu aproximativ 35 de kilometri înainte de finish. Canadianul a rulat excelent pe a doua cățărare a zilei (Mur de Pwguwre - 9,3 km la 7,9%) și a pus un avans de peste 30 de secunde față de principalii urmăritori: Matteo Jorgenson (Movistar) și Michael Woods, coechipierul său. Jorgenson a căzut pe coborârea finală și și-a compromis orice șansă la victorie, chiar dacă a revenit alături de Woods.
Hugo Houle a coborât impecabil până la finish și a obținut o victorie lejeră, el trecând linia de sosire cu peste un minut față de Valentin Madouas (Groupama FDJ) și Michael Woods, care au completat podiumul zilei.
Aceasta este prima victorie a carierei pentru Hugo Houle într-o cursă de World Tour. Ajuns la 31 de ani, dublul campion al Canadei la contratimp nu reușise vreun rezultat notabil până în prezent. Houle a devenit al doilea rutier canadian care câștigă o etapă în Turul Franței. Primul fusese Steve Bauer, în 1988.
Succesul de azi este al doilea al celor de la Israel Premier Tech la această ediție de Turul Franței, după cel obținut de Simon Clarke în runda a 5-a.

Vingegaard și-a păstrat fără probleme tricoul galben

În grupul favoriților, Tadej Pogacar a făcut ceea ce a promis, adică l-a atacat pe Jonas Vingegaard. Slovenul a forțat în mai multe rânduri pe prima cățărare a zilei (Port de Lens), dar nu a avut sorți de izbândă, danezul luându-i roata fără mari probleme.
picture

Pogacar face ce a promis! Slovenul, ofensivă totală asupra lui Vingegaard! Danezul rezistă

Conștient că nu îl poate desprinde pe Vingegaard pe un asemenea teritoriu, Pogacar nu a mai întreprins nicio acțiune ofensivă pe cățărarea finală și lupta pentru tricoul galben înclină în continuare în favoarea danezului. Dintre ceilalți oameni importanți, singurul care a clacat a fost Romain Bardet, locul 4 la general înaintea rundei, care a sosit la peste 3 minute de grupul favoriților și a căzut până pe locul 9.
Dacă traseul de azi nu a fost potrivit pentru un atac de succes al lui Pogacar, etapa a 17-a va fi una ideală pentru sloven pentru a încerca să recupereze din ecartul față de Vingegaard. Traseul rundei de miercuri măsoară 129,7 kilometri și are în meniul 4 cățărări (3 de categoria 1 și una de categoria a 2-a), iar finish-ul va fi pe ascensiunea Peyragudes (8.1 kilometri / 7,2 %).
Tour de France 2022 – Stage 17 route profile
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo