Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Jonas Vingegaard, primele reacții după victoria din Turul Franței! Ce a spus despre Pogacar

Bianca Dumitru

Actualizat 23/07/2022 la 23:56 GMT+3

Jonas Vingegaard este câștigătorul din acest an al Turului Franței. Danezul a oferit câteva declarații după succesul din competiție, vorbind despre ce înseamnă această victorie pentru el și despre relația cu Tadej Pogacar.

Turul Franței | Rezumatul etapei a 20-a, un contratimp lung de 40 de km, câștigat de Wout Van Aert

Jonas Vingegaard a câștigat ediția din 2022 a Turului Franței, impunându-se în clasamentul general și cel al cățărătorilor. Evindent, mai este o etapă de parcurs, dar aceasta va fi una de gală, astfel că cei de la Jumbo Visma pot declanșa petrecerea.
După succesul în premieră din competiție, danezul a vorbit despre această victorie și despre ce a simțit în ultimele 3 săptămâni. Sportivul a explicat de unde și-a luat motivația și cum a reușit să scape de stres pe parcursul etapelor.
"A fost o motivație suplimentară să-i văd încă de la început pe toți acești oameni în spatele meu, care m-au încurajat, nu doar la Copenhaga, ci timp de trei zile în Danemarca. Au fost trei zile incredibile și chiar trei săptămâni incredibile. Această plecare din țara mea este ceva ce nu voi uita niciodată.
Este foarte emoționant pentru mine să câștig Turul Franței, să ajung la linia de sosire și să-mi găsesc partenera, cu care am vrut să împărtășesc acest moment pentru că ea este mereu alături de mine.
Cred mai mult în mine acum, am mai multă încredere. De exemplu, când eram în fața unei situații care nu îmi plăcea, aveam tendința de a o evita. Dar cei din jurul meu m-au împins, m-au împins să fac față, chiar și atunci când mi se părea complicat.
Așa că, puțin câte puțin, m-am maturizat. Astăzi, mi-am făcut un plan și mi-am spus: 'Dacă mă enervez vreodată, dacă mă stresez, ce am de făcut?' În etapa cu pavate, am avut o problemă cu lanțul și m-am speriat, am schimbat bicicletele de patru sau cinci ori. Cred că a fost singura dată când nu a fost perfect, altfel planul a mers foarte bine", a declarat Jonas Vingegaard, potrivit L'Equipe.
Întrebat dacă este surprins că se află în postura de câștigător al Turului Franței în acest moment, danezul de 25 de ani a spus: "Da și nu. După anul trecut (n.r. când a fost pe locul 2), am știut că sunt la nivelul de a lupta pentru victorie. Dar încă mai trebuia să fac ceva pentru a ajunge aici. Întotdeauna am crezut că am o șansă, dar să câștig este cu adevărat incredibil."
Citește și:

Care este relația dintre Vingegaard și Pogacar

După etapa de sâmbătă, Jonas Vingegaard a vorbit și despre relația pe care o are cu Tadej Pogacar, despre care a avut doar cuvinte de laudă.
"Tadej și cu mine avem o relație bună. În afara curselor nu ne vedem, dar ne respectăm, este un tip grozav, foarte drăguț și unul dintre cei mai buni cicliști din lume.
Desigur, el va dori să revină aici pentru a câștiga, dar și eu la fel. Sunt foarte fericit și mândru de ceea ce am realizat, dar vreau să câștig mai mult. Acum vreau doar să sărbătoresc această victorie. În această seară, ne vom răsfăța cu un pahar de șampanie pentru a sărbători", a spus danezul, care a explicat și faptul că sportivii din echipa sa au reușit o evoluție atât de bună datorită modului în care s-au pregătit pentru curse, înlăturând ideea dopajului.
"Suntem cu toții curați în echipă, vă pot garanta. Nimeni nu ia nimic ilegal. De ce suntem atât de buni în acest Tur? Datorită pregătirii noastre. Facem stagii la altitudine, împingem cursorul foarte departe, facem tot ce ne stă în putință în ceea ce privește echipamentul, hrana, antrenamentul. Cred că suntem cei mai buni în aceste domenii. De aceea puteți avea încredere în noi", a conchis Vingegaard.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo