Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Tadej Pogacar știe ce are de făcut pentru a câștiga Turul Franței

Bianca Dumitru

Actualizat 19/07/2022 la 13:09 GMT+3

Astăzi începe ultima săptămână din ediția 2022 a Turului Franței. Tadej Pogacar are o misiune dificilă pentru a reduce diferența față de liderul clasamentului general, Jonas Vingeggard. Slovenul a vorbit despre cele 3 zile "super grele", care îl așteaptă.

Rezumatul etapei a 11-a din Turul Franței, câștigată spectaculos de Jonas Vingegaard

Turul Franței 2022 a intrat pe ultima sută de metri. Au mai rămas 5 etape înaintea celei finale, care va avea loc duminică, iar Tadej Pogacar este conștient că nu are o misiune tocmai ușoară pentru a reveni în fruntea clasamentului general.
Ciclistul de la UAE Team Emirates a vorbit despre ceea ce are de făcut pentru a reduce din diferența față de sportivul care îmbracă acum tricoul galben, Jonas Vingegaard, care are un avans de peste două minute.
Slovenul de 23 de ani, care s-a impus în 2020 și 2021 în Turul Franței, știe că o nouă victorie în contratimp nu va fi suficientă pentru a-l învinge pe Vingegaard.
"Cred că trebuie să reduc tot decalajul până la etapa în contratimp. După cum am văzut, Jonas este foarte bun și la asta. Cunosc traseul, l-am recunoscut. L-am parcurs de două ori și am un timp în minte, dar nu aș paria că pot câștiga, nu știu, 30 de secunde sau două minute.
Voi încerca să dau totul înainte de etapa de contratimp pentru a avea de recuperat un decalaj cât mai mic posibil. Nu pot paria totul pe contratimp", a declarat Tadej Pogacar.
picture

Moment incredibil în Turul Franței: Pogacar a atacat cu 183 de kilometri înainte de final

Plutonul din Turul Franței se îndreaptă acum spre Pirinei. Astăzi va fi o etapă cu finish în coborâre, care vine după două cățărări înlănțuite de categoria 1, astfel că nu e traseul ideal pentru Pogacar, dar cu siguranță slovenul va încerca ceva.
Apoi urmează 3 urcări de categoria 1 în etapa a 17-a de miercuri, care are 129,7 km, și apoi două urcări de categorie specială în etapa a 18-a, o etapă care, potrivit spcialiștilor, ar putea decide câștigătorul din această ediție a Turului Franței.
"Sunt destul de încrezător că picioarele mele vor fi bine și că pot încerca să atac de departe, nu foarte departe, însă, de linia de sosire. Voi încerca totul. Mai sunt trei zile super grele și sper să fie bine", a conchis Pogacar.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo