Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Jumbo Visma, mesaj manifest despre suspiciunile din jurul lui Vingegaard: "Ce putem face mai mult?"

Nicu Savin

Publicat 22/07/2023 la 16:32 GMT+3

Richard Plugge, managerul de la Jumbo Visma, a transmis un mesaj tranșat cu privire la suspiciunile tot mai dese la adresa lui Jonas Vingegaard. Danezul a fost imperial până acum în Turul Franței și multă lume pune la îndoială performanța sa, dar echipa olandeză face scut în jurul rutierului și asigură că acesta nu a recurs la niciun fel de metodă interzisă.

Fughe, fughe e fughe, Vingegaard se la prende: "Ma ancora partono questi?"

Credit imagine: Eurosport

Jonas Vingegaard a avut o prestație strălucitoare în actuala ediție din Turul Franței și trebuie doară să ajungă în siguranță la Paris pentru a câștiga al doilea tricou galben consecutiv. În singura etapă de contratimp din Le Tour, danezul i-a luat un minut și 38 de secunde lui Tadej Pogacar, care nu a mers deloc rău, în condițiile în care a înregistrat un timp cu peste un minut mai bun decât Wout Van Aert, un specialist în proba contra-cronometru.
O asemenea diferență între principalii rivali în lupta pentru tricoul galben nu s-a mai înregistrat niciodată în Turul Franței, cel puțin nu la un contratimp de doar 22 de kilometri. Astfel, mulți iubitori ai ciclismului și unii specialiști se întreabă dacă Vingegaard a reușit această performanță fără să apeleze la metode necurate.
Ciclismul a fost zguduit de mai multe scandaluri de dopaj de-a lungul timpului și de aceea orice evoluție de excepție este pusă sub semnul întrebării. Vingegaard a recunoscut că e oarecum normal să există suspicicuni în privința sa, dar a subliniat că este curat ca lacrima și că toare performanțele sale sunt rezultatul unei munci asidue, personală și a echipei.

Directorul Jumbo Visma, despre suspiciunile din jurul lui Vingegaard: "Ne deschidem ușile și suntem cât se poate de transparenți"

Richard Plugge, managerul general al celor de la Jumbo Visma, a abordat și el acest subiect și a făcut câteva precizări clare. Acesta a spus că echipa pe care o conduce este cât se poate de transparentă și că nu poate face mai mult pentru a dovedi că Vingegaard și ceilalți rutieri sunt perfect în regulă în ceea ce privește normele antididoping.
"Avem două echipe de cameramani care sunt 24 din 24 de ore cu noi, de la Netflix și Amazon. Am avut în echipă scriitorul unei cărți timp de trei ani. Am avut cu noi un jurnalist de la L'Équipe anul trecut pentru câteva zile în cantonament. Noi ne deschidem mereu porțile și cred că mai ales jurnaliştii ar trebui să depună un pic mai mult efort în a analiza ceea ce se întâmplă.
Cred că este, de asemenea, treaba și responsabilitatea unor jurnaliști să se uite puțin mai profund la acest aspect, mai degrabă decât să se învârtă doar în jurul suspiciunii. Desigur, acest sport are o istorie lungă în acest sens, dar cred că WADA a spus că am fost cândva cel mai rău copil al clasei și astăzi am ajuns în primii trei. Ne deschidem porțile, suntem transparenți, facem cât de mult putem și vom răspunde mereu la întrebări.
Ideea mea a fost să creez o nouă echipă pe care nimeni nu a făcut-o până acum și să las trecutul în urmă. De aceea ne-am deschis porțile. Suntem singura echipă care are documentare și este urmărită 24/7 de mulți ani. NOS, postul public din Olanda, a făcut de două ori filme ample despre noi. Așa stau lucrurile. Ne deschidem ușile și suntem cât se poate de transparenți. Vă întreb, ce putem face mai mult?", a spus Plugge, citat de cyclingnews.com.
Conform mai multor surse din presa internațională, Jonas Vingegaard a fost testat de mai multe ori înainte și după etapa de contratimp din Turul Franței. Danezul se pregătește să celebreze câștigarea tricoului galben pentru al doilea an la rând. Runda a 20-a este una foarte grea, cu 6 cățărări repertoriate, dar liderul de la Jumbo Visma nu mai poate pierde avansul de peste 7 minute pe care îl are în fața lui Pogacar. Mai mult, danezul este văzut printre favoriții la victoria de etapă, alături de marele său rival.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo