Tadej Pogacar, reflecții interesante după al 4-lea Tur al Franței câștigat în carieră: "O nebunie!". De ce a fost cea mai grea cursă din carieră
Publicat 27/07/2025 la 12:34 GMT+3
Tadej Pogacar, care azi se va încorona pentru a 4-a oară campion în Turul Franței, a vorbit despre cât de grea a fost actuala ediție din "marea buclă", chiar dacă avansul pe care îl are la general e unul imens. Victoria finală a liderului UAE nu a fost vreun moment pusă sub semnul întrebării, dar Visma a avut grijă să facă fiecare etapă grea, astfel că nivelul de epuizare este ridicat.
Pogacar
Credit imagine: Getty Images
Dacă la primul Le Tour câștigat în carieră, în 2020, Pogacar îl învingea pe Roglic în ultima etapă montană și prelua tricoul galben după contratimpul de pe La Planche des Belles Filles, acum succesul său a fost unul categoric.
Pogacar l-a surclasat pe Vingegaard în primele două săptămâni, astfel că distanța dintre el și danez, la Paris, va fi de 4 minute și 24 de secunde (dacă nu cumva chiar mai mare, Tadej fiind printre favoriți azi, când ar putea obține secunde de bonificație). Mai mult, față de locul 3, Florian Lipowitz, Pogi a pus peste 11 minute, unul dintre cele mai mari ecarturi din istoria modernă a competiției.
Chiar și așa, în ultima săptămână - pe Mont Ventoux și în Alpi -, Pogacar nu a mai fost la fel de proaspăt, nereușind să mai obțină vreun succes, deși cel puțin încă o victorie părea la îndemână.
Liderul UAE se mulțumește, așadar, cu "doar" 4 runde câștigate în Le Tour 2025, iar de vină pentru lipsa sa de prospețime din ultimele zile au fost traseul și Visma. Deși olandezii nu au fost în mod direct vreo amenințare la general, aceștia au rulat foarte agresiv. Din prima rundă, când au creat o bordură, până în Alpi, când au înțeles că Pogi e "rege absolut", formația lui Vingegaard a încercat să îl determine pe sloven să capoteze. Nu s-a întâmplat asta, dar Pogacar resimte presiunea unui tur în care a fost îmbrăcat aproape permanent în galben și în care a fost testat independent de profilul etapelor, în speranța că va claca.
"Cred că a fost o singură zi pe care să o pot numi "ușoară", dacă mă uit retrospectiv la ce s-a întâmplat în ultimele 3 săptămâni. Știu că în fiecare an mulți dintre noi spun "a fost cel mai greu Le Tour de până acum", dar cred, sincer, că nimic nu se compară cu anul acesta. Nu doar din punct de vedere al dificultății rundelor, ci și al modului în care s-a pedalat. A fost o nebunie, totul a fost la nivelul următor în 2025. Până și azi (n.r. sâmbătă) plutonul a tras pentru mare parte din etapă, simți că ai dat totul după o astfel de întrecere", a spus Pogacar sâmbătă seară, după penultima etapă din Turul Franței, una câștigată de Kaden Groves, din evadare.
21 de victorii de etapă are Tadej Pogacar în Turul Franței, astfel că recordul lui Marc Cavendish, de 35 de succese, pare în mare pericol, în anii care urmează. Odată cu Le Tour 2025, Pogi a depășit granița celor 100 de succese din cariera sa, la doar 26 de ani.
Ultimele informații indică faptul că slovenul nu va participa la Vuelta, deși în 2025 nu a făcut alt mare tur. Totuși, oboseala e la cote înalte, având în vedere duritatea Le Tour, dar și turul de forță din primăvară, din clasice. Întrebat direct dacă va fi pentru a doua oară în carieră la startul Turului Spaniei, competiție care începe în mai puțin de o lună, Pogi a ezitat să dea un răspuns ferm.
"Vuelta e o cursă în care vreau să revin, asta e clar. Într-una din zilele următoare, când vom avea capul limpede după Turul Franței, eu și echipa vom lua o decizie în acest sens. Nu știu ce va fi", a explicat Tadej.
Chiar dacă a fost poate cea mai grea cursă din carieră, am savurat-o, în mare parte. Am avut o formă bună și picioare puternice, abia aștept să ajungem duminică la Paris | Tadej Pogacar.
O etapă atipică pentru finalul Turului Franţei 2025. Se implică Pogacar în lupta pentru victoria de etapă?
Turul Franţei 2025 se încheie azi, cu Tadej Pogacar câştigător pentru a 4-a oară, însă runda de la Paris nu va fi una de promenadă, ca în trecut.
Finalul va fi tot pe Champs-Elysees, dar nu vom avea parte de un sprint clasic, organizatorii pregătind un final exploziv, cu 3 ascensiuni pe Montmartre, o căţărare scurtă, de un kilometru, pe pavate (unele sectoare vor avea şi 10%).

Tour de France 2025 Stage 21 profile
Credit imagine: ASO
În teorie, profilul rundei se pretează perfect pe calitățile lui Tadej Pogacar, dar nu ştim sigur dacă acesta se va implica în lupta pentru victorie, lucru pe care l-a semnalat inclusiv Wout van Aert, rutierul Visma care şi-a manifestat intenţia de a câştiga a doua oară pe Champs-Elysees, de data asta după un scenariu diferit.
Rămâne de văzut dacă Jonathan Milan şi Tim Merlier vor avea forţa să rămână în grupul de frunte şi să sprinteze, dar destui specialişti se îndoiesc de acest lucru. În schimb, Kaden Groves a arătat impecabil pe căţărări ieri, când a câştigat etapa 20, astfel că ar putea viza dubla. Alpecin visează să încheie Le Tour cu o victorie, după ce a început în acelaşi mod (succes pentru Philipsen în prima rundă), dar oboseala australianului va fi un factor de luat în seamă.
Un atac pe final al unor rutieri precum Jonas Abrahamsen, Victor Campenaerts, Axel Laurance, Jasper Stuyven sau Julian Alaphilippe reprezintă, de asemenea, o variantă posibilă, astfel că e foarte greu de pronosticat cine va avea câştig de cauză într-o rundă total atipică pentru finalul unui Tur al Franţei.
Runda de azi va începe la ora 16:45 și poate fi urmărită integral pe Eurosport 1 și HBO Max.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo